Volumul de credite acordate IMM-urilor va creste in acest an comparativ cu 2012, sustine presedintele CEC Bank, Radu Ghetea. Pentru a fi bancabile, proiectele IMM-urilor trebuie sa aiba un plan de afaceri care pe termen mediu si lung sa dovedeasca capacitatea de rambursare a societatii, garantii corespunzatoare, dar sa beneficieze si de implicarea personala a actionarilor in dezvoltarea afacerii, evidentiata prin expertiza asociatilor, capitalizare, garantii personale etc.
In perioada urmatoare, CEC Bank va lua in considerare reducerea dobanzilor aferente creditelor in functie de politica monetara a Bancii Nationale si in functie de conditiile existente in piata, a declarat Radu Ghetea (foto) intr-un interviu pentru Efin.ro.
1. Intreprinderile mici si mijlocii continua sa intampine dificultati in accesul la finantare, in principal datorita garantiilor de care dispun. Ce masuri ar trebui sa adopte bancile in vederea relaxarii procesului de creditare? Ce actiuni intreprinde CEC Bank?
Modalitatea de garantare a creditelor si situatia economica a clientului sunt doua aspecte distincte pe care banca le ia in considerare in decizia de acordare a unui credit. In general, pentru creditele solicitate de clientii persoane juridice, se poate accepta orice garantie sau mix de garantii: ipoteci imobiliare, gaj asupra titlurilor negociabile, ipoteca mobiliara asupra bunurilor mobile, cash colateral, ipoteca asupra creantei, fideiusiune, scrisoare de garantie bancara sau scrisoare de garantie emisa de un Fond de Garantare agreat de banca. Analiza se va concentra pe determinarea capacitatatii de rambursare a imprumutatului, evaluata pe baza analizei situatiilor financiare, a fluxului de numerar generat in cursul activitatii comerciale, a performantei afacerii, a capacitatii manageriale, a situatiei in care se afla industria in care activeaza clientul, tinand cont si de pozitia acestuia in industria respectiva.
Dintre masurile adoptate de CEC Bank in vederea relaxarii procesului de creditare, amintim urmatoarele:
- - oferirea de credite cu dobanzi subventionate de stat prin parteneriatele cu institutiile de stat;
- - structura de garantii flexibila, in functie de produsul solicitat; banca noastra a incheiat conventii cu fondurile de garantare (FGRC, FNGCIMM, FRGCIP, alte institutii ale statului) clientii beneficiind de garantia acestor institutii in completarea garantiilor pe care le au la dispozitie;
- - acordarea de credite dedicate firmelor nou infiintate si stimularea infiintarii si dezvoltarii IMM-urilor, sprijinind accesul la finantare al start-up-urilor prin parteneriate incheiate cu institutiile de stat (credite -acordate prin programul START si cele dedicate SRL-D - urilor);
http://www.banknews.ro/stire/68055_vesti_bune_pentru_imm-uri_bancile_cresc_creditarea.html