Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a acordat, marti, ratingul "A-" pentru emisiunea de obligatiuni a BCR in valoare de 200 de milioane de lei noi, cu posibilitatea de majorare pana la 575 milioane de lei noi, care va fi lansata in luna noiembrie, cu o maturitate de trei ani. In acelasi timp, Fitch a acordat bancii romanesti ratingul "A-" pentru datoriile pe termen lung in moneda nationala. Ratingul "A-" pentru datoriile pe termen lung in valuta, ratingul "F2" pentru datorii pe termen scurt, ratingul individual "C/D" si ratingul "1" de sprijin au fost confirmate.
Evaluarea finala a emisiunii de obligatiuni va depinde de primirea documentelor finale, care vor confirma informatiile deja primite.
Ratingurile pentru datoriile pe termen lung, scurt si ratingul de sprijin reflecta potentialul foarte mare de ajutor din partea actionarului majoritar, Erste Bank.
BCR este cea mai mare banca din Romania si detine aproximativ 26% din activele sistemului bancar din Romania. Erste Bank a finalizat achizitia a 61,9% din BCR in luna octombrie a anului curent. Aproximativ 30% din banca este detinut de Societatile de Investitii Financiare (SIF-uri), iar restul de 8% de angajati.
Sursa: NewsIn