Datele publicate astazi de Eurostat arata ca somajul in Zona euro a atins in luna martie un nou record absolut, afectand 12,1% din populatia activa - adica 19,2 milioane de oameni. Somajul este in crestere pentru a 23-a luna, consecutiv. La nivelul intregii Uniuni Europene, rata somajului a fost in martie de 10,9%, adica 26,5 milioane de persoane.
Tarile cele mai afectate de somaj sunt Grecia (27,2%) si Spania (26,7%). In Italia si Portugalia, somajul s-a stabilizat la 12,5%, respectiv 17,5%. Germania, cu 6,9%, este aproape de cel mai scazut nivel al somajului, de dupa reunificare.
In acelasi timp, inflatia in Zona euro este la cel mai scazut nivel din ultimii trei ani.
Sursa: Jurnalul.ro