BankNews.ro - The Business Republic

Vanzarile de vin cresc in perioada sarbatorilor pascale cu 30-40%
Afaceri | Data Publicarii: 02-05-2013

Vanzarile de vin cresc in perioada sarbatorilor pascale, in medie, cu 30-40%, comparativ cu o luna normala, producatorii mici inregistrand, insa, si cresteri de 100% in aceste zile, a declarat pentru AGERPRES Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului National al Viei si Vinului (PNVV).

"Piata vinului din Romania a scazut de la 500 de milioane de euro, la numai 300 de milioane de euro, iar vinurile premium detin doar 5-7% din totalul pietei. In general, in aceasta perioada a sarbatorilor pascale se inregistreaza o crestere a vanzarilor de vin, si in special de vin rosu, in medie, cu 30-40% comparativ cu o luna normala, insa micii producatori ating si o dublare a vanzarilor pe acest segment. Din pacate, la raft se remarca o invazie de vin ieftin, sub 3 lei, in timp ce vinurile imbuteliate au cota foarte mica, de sub 5%", a spus Ovidiu Gheorghe. 

Desi seful PNVV a precizat ca vanzarile totale de vin din aceasta perioada sunt imposibil de exprimat in cifre, producatorii afirma ca romanii consuma circa 600.000 hectolitri de vin, dintr-o productie anuala de 4,5 milioane hectolitri. 

Romania aduce si din import cantitati mari de vin, respectiv din Spania si Italia, si chiar din Macedonia. "Din pacate au crescut importurile de vin, dar mai mult pe categoria de vinuri ieftine aduse din Spania si Italia si chiar din Macedonia, tara care a avut un contingent de liber schimb", a subliniat seful PNVV. 

Potrivit datelor PNVV, consumul pe locuitor a scazut de la 27 de litri anual, la aproximativ 22 - 25 de litri, din cauza reducerii puterii de cumparare, vinurile albe de consum fiind preferate de romani in procent de 60%. Cu toate acestea, Romania ramane in top zece consumatori mondiali de vin, din punct de vedere al consumului fiscalizat, chiar daca a iesit din topul primilor zece producatori mondiali de vin, conform statisticilor Organizatiei Internationala a Viei si Vinului (OIV). 

In ceea ce priveste comertul cu vinuri, statisticile releva ca Romania importa cantitati mult mai mari decat exporta, specialistii din domeniu afirmand ca Romania nu are vocatie de exportator. Marii producatori autohtoni de vin considera ca nu partenerii externi ar fi problema, ci preturile extrem de mici obtinute pe piata externa pentru vinurile romanesti de calitate. 

Datele Ministerului Agriculturii arata ca Romania a importat anul trecut circa 54.529 tone de vin obtinut din struguri proaspeti, o cantitate de aproape cinci ori mai mare decat cea exportata, care a totalizat numai 11.382 tone in 2012. 

Consumul anual de vin in Romania reprezinta doar jumatate din consumul tarilor dezvoltate, care se ridica la peste 50 de litri/locuitor. De exemplu, in Franta se consuma 58 litri/cap de locuitor, iar in Italia 53 de litri/cap de locuitor. In Statele Unite, insa, se consuma doar 13 litri/cap de locuitor.

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/67694_vanzarile_de_vin_cresc_in_perioada_sarbatorilor_pascale_cu_30-40p.html