BankNews.ro - The Business Republic

Pensionarii isi pot primi pensiile pe cardurile de la Garanti Bank
Finante-Banci | Data Publicarii: 23-04-2013

Mai mult, acestia primesc 0,25% bonus la orice cumparatura achitata cu cardul

Garanti Bank isi extinde gama de produse cu o oferta dedicata persoanelor aflate la pensie. Acestea isi vor putea primi drepturile banesti pe cardurile emise de Garanti Bank, in urma semnarii unei conventii intre banca si Casa Nationala de Pensii, privind virarea pensiilor in conturi curente sau pe carduri bancare ce vor fi create la cerere pentru pensionarii care incaseaza pensii din sistemul public. 

Persoanele care aleg sa-si primeasca pensia prin Garanti Bank primesc un card de debit - Bonus Debit Card, prin care beneficiaza de 0,25% bonus la orice cumparatura achitata cu cardul, la orice comerciant, atat in tara cat si in strainatate. Ulterior, bonusul acumulat poate fi folosit pentru cumparaturi gratuite in reteaua magazinelor partenere Bonus Card. 

Banca nu percepe niciun comision pentru emiterea cardului, administrarea contului, si nici pentru plata cu cardul la comercianti, retragerea de numerar de la bancomatele Garanti Bank sau interogarea soldului. 

Prin incasarea pensiei pe card pensionarii evita aglomerarea de la ghiseu si timpul irosit cu asteptarea la rand. Un alt avantaj il reprezinta accesul la bani in orice moment, prin bancomate, independent de programul bancii. De asemenea, clientii pensionari care doresc sa isi economiseasca pensia pot opta pentru deschiderea unui depozit la termen cu dobanda avantajoasa.

In lunile aprilie - mai, banca desfasoara o campanie de recomandari dedicata clientilor din portofoliu, si anume  clientul care recomanda un pensionar pentru virarea pensiei pe card este recompensat cu un bonus. 

Pentru a incepe sa primeasca pensia prin Garanti Gank, pensionarii trebuie sa urmeze cativa pasi simpli. 

Astfel, incepand cu data de 10 aprilie, persoanele aflate la pensie pot solicita in orice agentie Garanti Bank, virarea drepturilor banesti pe card. In momentul efectuarii solicitarii, ei trebuie sa prezinte reprezentantilor Garanti Bank, in original, un document de identificare, talonul de pensie sau decizia de pensionare. Un cont curent va fi deschis pentru virarea pensiei pe card.

Urmatorul pas este completarea unei cereri standard disponibila in agentiile Garanti Bank, pe care fie solicitantul, fie personalul bancii o va depune la Casa Teritoriala de Pensii, cardul urmand sa fie emis in cel mai scurt timp. 

Este important de mentionat faptul ca pensionarii trebuie doar sa se prezinte in oricare dintre agentiile bancii, sau sa contacteze personalul acestora, care se va ocupa apoi de intregul proces. 

"Virarea pensiilor pe card in baza conventiei cu CNPAS este prima oferta Garanti Bank dedicata acestui segment de clienti. Prin aceasta facilitate ne alaturam eforturilor autoritatilor de a incuraja incasarile drepturilor banesti prin metode moderne, asigurand pensionarilor un acces rapid si sigur la fondurile ce li se cuvin. De asemenea, pentru a proteja interesele clientilor varstnici, personalul bancii se va implica in consilierea acestora pentru utilizarea cardului in deplina siguranta”, spune Anca Motca, Director General Adjunct Garanti Bank. 

Despre Garanti Bank

Garanti Bank este o banca universala, oferind o gama completa de produse de calitate si servicii inovatoare pentru toate segmentele de business - retail, IMM si corporate. Prezenta pe piata din Romania din 1998, Garanti Bank a dezvoltat un portofoliu solid de clienti, extinzandu-si, de asemenea, prezenta nationala prin agentii si canale alternative de difuzare, ajungand la o retea extinsa de 78 de unitati, precum si la o retea extinsa de 244 de ATM-uri inteligente ce pot fi folosite de catre oricine, nu doar de catre clienti, pentru tranzactii cu si fara card. Garanti Bank inoveaza si prin ofertele unice atasate celui mai competitiv card de pe piata, Bonus Card.

Garanti Bank este detinuta de Turkiye Garanti Bankasi (TGB), cea de-a doua banca dupa active din Turcia.

Pentru mai multe informatii, vizitati www.garantibank.ro si www.bonuscard.ro.


http://www.banknews.ro/stire/67498_pensionarii_isi_pot_primi_pensiile_pe_cardurile_de_la_garanti_bank.html