Dupa o noua consultare cu presedintele Traian Basescu, premierul Tariceanu a desemnat un alt candidat pentru postul de comisar, aflam din Jurnalul National. Plicul cu numele alesului i-a fost trimis presedintelui Comisiei Europene. Dupa ce sambata, la doar jumatate de ora dupa retragerea lui Vosganian, Tariceanu anunta ca a reluat discutiile cu presedintele CE, Barroso, pentru desemnarea altui candidat, ieri a venit si anuntul oficial care confirma faptul ca primul-ministru deja alesese un nou pretendent pentru postul de comisar.
"In cursul zilei de duminica am trimis o noua propunere presedintelui Barroso", a declarat Tariceanu ieri intr-un interviu acordat Mediafax. Numele acestuia, a adaugat premierul, nu va fi facut public pana ce presedintele Comisiei Europene nu il va accepta, propunerea fiind in prezent "in procedurile de analiza" la Comisie. consultare sau informare? Decizia privind noul candidat nu a fost insa luata de unul singur, ci dupa o noua consultare cu presedintele Basescu.
Adriana Saftoiu, purtatorul de cuvant al Presedintiei, a anuntat ca presedintele si premierul avusesera in cursul diminetii de ieri o noua intalnire de aproximativ o ora in care s-au pus de acord asupra noii nominalizari.
Intalnirea a fost descrisa altfel de catre cei de la Guvern. Nu a fost vorba de "consultari" intre presedinte si premier ci doar de "informarea" sefului statului de primul-ministru in privinta numelui pe care acesta din urma deja il alesese. " Informarea" respectiva, precizeaza un comunicat al Guvernului, face parte din relatia institutionala pe care primul-ministru o are cu presedintele.
Citeste tot articolul in Jurnalul National