BankNews.ro - The Business Republic

Conglomeratele financiare din Romania, supravegheate intern si comunitar
| Data Publicarii: 30-10-2006

Conglomeratele financiare din RomaniaDaca nu vor respecta legea, ele vor fi amendate cu 1% din cifra de afaceri sau din capitalul minim, subliniaza cotidianul Curentul. Unul dintre angajamentele asumate de Romania in vederea integrarii in UE prevede obligativitatea ca pana la sfarsitul acestui an sa fie implementata o lege privind supravegherea suplimentara a institutiilor de credit, a societatilor de asigurare si a firmelor de investitii aflate intr-un conglomerat financiar. Altfel spus, pentru prima data legislatia romaneasca recunoste, chiar daca indirect, existenta, cel putin in acest domeniu, a ceea ce se numeste holding.

Si in Romania, supravegherea suplimentara a unui astfel de conglomerat financiar va fi exercitata de catre o autoritate coordonatoare desemnata din randul autoritatilor competente cu supravegherea sectoriala, pe baza criteriilor stabilite de directiva, in functie de tipologia institutiei-mama. Daca o banca va detine un astfel de rol, atunci supravegherea suplimentara va fi exercitata de catre BNR, in timp ce in cazul pozitiei dominante a unei societati de asigurare, rolul va fi preluat de catre CSA. In cazul societatilor mixte, supravegherea poate fi efectuata si de catre o entitate europeana dintr-un stat membru.

Schimbul de informatii, obligatoriu

Proiectul de lege este deosebit de complex, astfel ca, in cadrul de fata vom prezenta doar cateva aspecte deosebit de importante. Prin supravegherea suplimentara, in acest context, se intelege un ansamblu de mecanisme menite sa reglementeze cerintele prudentiale ce trebuie urmarite la nivelul unui conglomerat financiar, gen: adecvarea capitalului, concentrarea riscurilor, tranzactiile intra-grup, precum si mecanismele de control intern si procesele de administrare a riscurilor.

Activitatile unui grup se desfasoara in principal, in sectorul financiar daca raportul dintre totalul activului bilantier al entitatilor reglementate si a celor nereglementate din sectorul financiar, din cadrul grupului si totalul activului bilantier al grupului in ansamblul sau depaseste 40%.

Proiectul de legea prevede ca autoritatile competente, responsabile de supravegherea entitatilor reglementate dintr-un conglomerat financiar si autoritatea competenta desemnata drept coordonator al acelui conglomerat trebuie sa coopereze, furnizandu-si una alteia, orice informatii care sunt esentiale sau relevante pentru exercitarea atributiilor lor de supraveghere. De asemenea, in acest scop, autoritatile competente din Romania vor face schimb de informatii cu autoritati competente din alte state membre.

Cooperarea trebuie sa asigure cel putin colectarea si schimbul de informatii cu privire identificarea structurii grupului, a strategiilor conglomeratului financiar, la stabilirea situatiei financiare, in special in ceea ce priveste adecvarea capitalului, tranzactiile intra-grup, concentrarea riscurilor si profitabilitatea. De asemenea, respectivele autoritati trebuie sa detina informatii si despre principalii actionari si conducatorii conglomeratului financiar, despre organizarea, administrarea riscurilor si sistemele de control intern, despre dificultatile intampinate de catre entitatile reglementate sau de alte entitati ale conglomeratului financiar, care pot afecta in mod serios entitatile reglementate si chiar despre principalele sanctiuni si masurile exceptionale luate de catre autoritatile competente impotriva respectivelor conglomerate.

Citeste tot articolul in Curentul

http://www.banknews.ro/stire/6717