BankNews.ro - The Business Republic

Citgroup a castigat premiul de excelenta pentru implicare comunitara
| Data Publicarii: 30-10-2006

 Citgroup Flag Premiul de excelenta pentru implicarea comunitara a unei companii a fost acordat, la a IV-a editie a Galei "Oameni pentru Oameni", bancii Citigroup Romania, a anuntat Benoit Blarelle, reprezentat al Bancii Mondiale la Bucuresti in cadrul ceremoniei. Distinctia a  fost acordata bancii pentru proiectele de educatie economica si leadership desfasurate din 2003 si pana in prezent, care includ programele ASE Virtual Center, Economics for Leaders, Banks in action, MIKROFOND Project Consolidation in Romania. In plus, Citigroup a mai derulat Proiectul tau: Viitorul, scoala de vara "Economia pentru lideri" si Competitita Europeana "Smart Start".

Pentru acest premiu au mai fost nominalizate companiile Procter&Gamble Romania, Philip Morris Romania si General Electric INC.

Juriul care a acordat acest premiu a fost alcatuit din presedintele Ana Group, Cristina Copos, presedintele Fundatiei Renasterea, Mihaela Geoana, producatorul in cadrul postului de televizune Antena 3, Dana Deac si presedintele Centrului pentru Studii, Politici si Analize Comparative, analistul politic Dorel Sandor.

Criteriile folosite de juriu pentru desemnarea castigatorului au avut in vedere nominalizarea la cel putin trei editii ale Galei "Oameni pentru Oameni" a companiei, utilizarea donatiilor in bani pentru scopuri si programe cu rezultate masurabile cu impact pe termen lung, acordarea de sprijin sistematic si pe termen lung, in cadrul unei strategii coerente a programului de contributii, existenta unui parteneriat pe termen lung intre organizatie si donator, insotirea donatiei de cunostinte despre felul in care organzatia poate deveni mai stabila din punct de vedere financiar, precum si respectarea normelor legale in vigoare, fara a implica vreun beneficiu financiar direct pentru donator, la donarea fondurilor.

Cu prilejul Galei, au mai fost acordate premii pentru programe de voluntariat in cadrul corporatiilor, pentru campanii de voluntariat public, pentru programe comunitare ale companiilor, pentru programe de marketing comunitar, pentru reflectarea implicarii sociale in mass-media, pentru programe de atragere de fonduri derulate de institutii si organizatii non-profit fara afiliere poltica, pentru coordonatori ai companiilor de atragere de fonduri in beneficiul unei institutii sau al unei organizatii nonprofit fara afiliere politica, pentru programe de contributii si sponsorizari financiare sau in natura oferite de companii cu mai putin de 250 de angajati, pentru donatii si contributii ale persoanelor fizice si pentru programe de contributii si sponsorizari financiare sau in natura oferite de companii cu peste 250 de angajati.

Citibank Romania detine in prezent opt centre regionale corporate, 17 agentii CitiFinancial si 22 centre de vanzare directa, dedicate clientilor persoane fizice. Citigroup este una din cele mai importante companii internationale de servicii financiare si detine 200 de milioane de conturi de clienti in peste 100 de tari din lume.

Gala "Oameni pentru Oameni" a fost organizata de Asociata pentru Relatii Comunitare, in partenerat cu Camera de Comert Americana in Romania si Vodafone, Lafarge Romania, Fundatia Charles Stewart Mott, JTI etc si s-a desfasurat sub patronajul Presedintelui Romaniei.

Sursa: NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/6711