In luna martie, dintre monedele din UE, Forintul si Leul au marcat pe pietele financiare cele mai mari scaderi fata de Euro, de cca 2,9% si, respectiv, 1,3%. "Europa s-a aflat in ultima perioada intr-una dintre cele mai grele situatii din ultimii ani, pe fondul unui cumul de factori: Ciprul a fost recent intr-o criza extrema, rezolvata la limita si prin masuri care au stimulat aversiunea investitorilor fata de risc; situatia politica din Italia a ramas inca nerezolvata, neajungandu-se la formarea unui guvern si conducand la scaderea ratingului de tara de catre agentia de rating Fitch; cu cateva saptamani in urma, guvernele din Bulgaria si Slovenia s-au prabusit. Monedele din regiune au urmat tendinta de depreciere asociata scaderii Euro in fata Dolarului american; moneda unica europeana s-a depreciat in primul trimestru cu cca 2,8% comparativ cu cea americana", a aratat Silviu Pojar, Sales Manager la Noble Securities- sucursala Romania, membru al grupului financiar european Getin Noble Bank Groups of Companies & Getin Holding.
Luna trecuta, Zlotul polonez a scazut cu cca 0,68% fata de Euro, iar Coroana ceha cu 0,32%.
"De subliniat, de asemenea, ca in ultima perioada am asistat la reducerea considerabila a dobanzilor de referinta in regiune", a precizat Silviu Pojar. Banca centrala a Poloniei a decis recent reducerea dobanzii de referinta pana la un nivel record minim, in conditiile in care Polonia inregistreaza cea mai lenta crestere economica din ultimii 12 ani (estimata la 1,2% pentru 2013), iar rata somajului a depasit 14%. Banca Centrala a Ungariei, la randul sau, a redus dobanda de referinta la un nivel minim record, in contextul unor asteptate masuri neconventionale de stimulare economica, in timp ce Banca Nationala a Cehiei a mentinut, de asemenea, rata dobanzii de referinta la un nivel minim record.
In martie, Lira sterlina a inregistrat o corectie, apreciindu-se cu aproximativ 2% comparativ cu Euro. Coroana suedeza a crescut, in aceeasi perioada, cu cca 0,8%, pe fondul unor semnale pozitive privind economia tarii. De altfel, per ansamblul primului trimestru, Coroana suedeza a inregistrat cea mai mare apreciere a unei monede din UE fata de moneda unica europeana, de cca 2,4%; moneda suedeza a fost secondata de Leu, care, in pofida deprecierii din martie, a incheiat primele trei luni ale anului cu un avans de 0,7% comparativ cu Euro. Leul a ramas in zona "pozitiva" intrucat moneda nationala acumulase o apreciere semnificativa in prima parte a anului, in contextul anuntului facut de JP Morgan privind includerea obligatiunilor Romaniei in indicele bancii pentru bondurile guvernamentale de pe pietele emergente.
Coroana Suedeza si Leul au fost singurele doua monede din UE care pe primul trimestru au marcat o crestere fata de Euro. Dupa primele trei luni ale anului, pe "podiumul" scaderilor fata de Euro s-au aflat Forintul cu 4,4%, Lira sterlina cu 3,8%, Zlotul polonez si Coroana Ceha cu cca 2,5%.
"Perioada care urmeaza nu va fi mai usoara pentru Europa nici din punct de vedere politic, nici economic si deci nici pe pietele financiare; pe lista situatiilor "fierbinti" se afla Italia, unde impasul politic continua si Slovenia, cu un sistem bancar care a adunat credite neperformante semnificative si unde noul guvern va incerca sa consolideze bancile cu probleme si sa ia o serie de alte masuri- inclusiv nepopulare- in incercarea de a evita un acord de bailout cu institutiile financiare internationale. Monedele pot suporta variatii majore in viitorul apropiat, asa incat investitorii pe pietele financiare trebuie sa fie foarte vigilenti la miscarile bruste", a aratat Silviu Pojar.
Info Noble Securities
In 2012, grupul financiar european Getin Noble Bank Group of Companies & Getin Holding a facut primul pas in Romania, deschizand sucursala locala a firmei de brokeraj Noble Securities.
Getin Noble Bank Group of Companies detine banci (retail banking, private banking, corporate banking), fonduri de investitii, companii de consultanta financiara si imobiliara, leasing si asigurari. La randul sau, Getin Holding detine banci, companii de leasing si asigurari, precum si alte companii in domeniul financiar in Polonia, Rusia, Ucraina, Belarus si Romania. In 2011, Getin Noble Bank a realizat un profit net de 230 milioane EUR, iar Getin Holding a obtinut un profit net de 250 milioane EUR. Getin Noble Bank Group of Companies si Getin Holding sunt grupuri de origine poloneza, "inrudite” ca business si actionariat majoritar. Actionarul majoritar al celor doua grupuri este omul de afaceri Leszek Czarnecki, Doctor in Stiinte Economice.
Casa de Brokeraj Noble Securities este reglementata si autorizata de organismul de profil din Polonia, iar filiala din Romania va opera inclusiv sub supravegherea Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Tranzactiile se realizeaza prin intermediul platformei Noble Markets, care ofera peste 200 de instrumente financiare: perechi valutare, actiuni, indici bursieri si marfuri. Prin platforma Noble Markets se realizeaza tranzactii in marja (maxim 1:100); astfel, se pot realiza tranzactii cu o valoare mai mare decat suma alocata. Atunci cand se tranzactioneaza in marja, se utilizeaza efectul de levier, care amplifica atat castigurile, cat si pierderile potentiale: o marja de 1% (1:100) permite realizarea unei tranzactii de 1.000 EUR blocand in contul de tranzactionare doar 10 EUR (1000 EUR*1%). Detalii despre contul minim, instrumente si strategii de tranzactionare pe www.noblemarkets.ro
http://www.banknews.ro/stire/66995_forintul_si_leul_-_cele_mai_mari_deprecieri_fata_de_euro.html