Preturile de tranzactionare a locuintelor din Bucuresti s-au redus in perioada 2009-2012 cu circa 30%, iar in provincie scaderea a fost mai mica, situandu-se la 25%, a declarat, miercuri, Mihai Gheorghe, director in Institutul National de Statistica (INS), directia de statistica a preturilor, potrivit Mediafax.
"In 2012 preturile in primele doua trimestre sunt in crestere fata de trimestrul patru din 2011, dar pe tot anul trecut se remarca o continuare a trendului descrescator. Astfel, din 2009, momentul in care am inceput sa publicam indicele preturilor proprietatilor rezidentiale, si pana in 2012 preturile au scazut cu circa 30% in Bucuresti si cu 25% in provincie", a aratat Gheorghe la o conferinta pe teme imobiliare.
INS publica incepand din trimestrul unu din 2009 indicele preturilor apartamentelor si caselor avand ca sursa tranzactiile autorizate de notari. Perioada de colectare se face lunar, iar variabelele colectate sunt tipul cladirii, locatia imobilului, anul constructiei, suprafata, pretul declarat al tranzactiei, dar si variabile calitative, precum gradul de confort al locuintei, materialul de constructie sau amplasarea imobilului. Datele sunt singurele cu caracter oficial, la nivelul pietei existand mai multe analize realizate de companii din industrie sau de portaluri de anunturi imobiliare.
Cand s-au inregistrat cele mai mari reduceri de preturi
Pe ansamblul perioadei analizate, cea mai mare reducere a preturilor s-a inregistrat in primul trimestru din 2011, cand s-a atins si un nivel minim al preturilor la case. Din trimestrul 1 din 2011, datele INS arata o evolutie sinusoidala a preturilor, cu cresteri in trimestrul doi 2011 urmate de o usoara scadere in trimestrul trei si din nou crestere in ultimele trei luni din 2011. In 2012, in primul trimestru preturile au crescut, pentru ca in trimestrul doi si trei sa intre pe o panta descendenta.
Integral in Gandul.info
http://www.banknews.ro/stire/66906_cu_cat_au_scazut_oficial_preturile_locuintelor_in_ultimii_patru_ani.html