Pornind de la un produs premiat, OMNIASIG Vienna Insurance Group isi actualizeaza portofoliul si lanseaza un nou produs, Afaceri Mici si Mijlocii, o asigurare pentru IMM-uri, care ofera protectie complexa business-urilor antreprenorilor romani.
Asigurarea Afaceri Mici si Mijlocii ofera protectie pentru cladiri si continut, pierderi din exploatare rezultate din intreruperea activitatii, accidente ale angajatilor, raspundere civila fata de terti, raspunderea chiriasului fata de proprietar (in cazul in care firma isi desfasoara activitatea in locatii inchiriate).
Produsul se adreseaza firmelor din domeniul comertului, hotelurilor, pensiunilor, restaurantelor, centrelor sportive si de fitness, agentiilor de turism, agentiilor imobiliare, farmaciilor, altor societati de prestari servicii s.a.
Cu asigurarea Afaceri Mici si Mijlocii, clientii isi aleg tipul de protectie dorit si gradul de complexitate, in functie de specificul afacerii si de necesitatile lor. In sprijinul clientilor vine si personalul OMNIASIG Vienna Insurance Group care ii asista si consiliaza pentru alcatuirea celui mai eficient pachet de asigurari.
La pachetul de baza se pot adauga si asigurarea bunurilor in incinte frigorifice, asigurarea bunurilor casabile (geamuri, oglinzi, panouri publicitare, lampi electrice, ceramica) etc.
"Firmele mici si mijlocii reprezinta peste 99% din totalul companiilor din economie. Multe dintre acestea au dezvoltat afaceri stabile prin munca si eforturi consistente si ar fi de neconceput ca evenimente neprevazute sa afecteze bunul mers al acestora. Ne-am propus cresterea portofoliului pe segmentul IMM, de aceea am creat acest produs dedicat, imbunatatind un produs din trecut care a fost foarte bine primit de mediul de afaceri. Am efectuat o analiza a riscurilor la care sunt expuse aceste business-uri si a modurilor in care am putea contribui la protejarea patrimoniului acestor clienti, fie ca vorbim de bunuri sau de activitatea propriu-zisa" - a declarat Mihai Tecau, Presedinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.
OMNIASIG VIG este una dintre cele mai mari companii de asigurari de pe piata locala, avand un capital social de 386.545.383 lei si un portofoliu de peste 100 produse. Reteaua teritoriala cuprinde aproximativ 180 unitati.
Vienna Insurance Group este liderul pietei asigurarilor atat in Austria cat si in Europa Centrala si de Est. Aproximativ 50 de companii in 24 de tari formeaza un Grup cu traditie indelungata, branduri puternice si relatii stranse cu clientii. VIG are o experienta in domeniul asigurarilor de aproape 190 de ani. Cu aproximativ 24.000 de angajati, Vienna Insurance Group este lider incontestabil pe pietele sale de baza. Pozitionata excelent, intr-o regiune de 180 milioane oameni, Grupul profita de oportunitatile de crestere pe termen lung. Vienna Insurance Group este cea mai buna companie nominala listata de ATX, principalul indice al Bursei de Valori din Viena, actiunile sale sunt listate si la Bursa din Praga.
Mai multe informatii despre produsele si serviciile oferite de catre OMNIASIG Vienna Insurance Group sunt disponibile pe www.omniasig.ro si in cadrul tuturor unitatilor teritoriale ale societatii.
http://www.banknews.ro/stire/66716_omniasig__vienna_insurance_group_ataca_segmentul_intreprinderilor_mici_si_mijlocii_.html