Expozitia "The Human Body", adusa in Romania de Gforce Exhibitions, va fi deschisa vineri la Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa" din Bucuresti.
In cadrul expozitiei sunt prezentate peste 200 de exponate, in noua sali, care prezinta corpuri umane reale si care, prin disectiile organelor si tesuturilor, ofera o perspectiva unica, tridimensionala, fidela asupra a ceea ce se afla sub piele, asupra miracolului corpului omenesc si a modului in care acesta functioneaza.
"Expozitia a creat in lume multe controverse. De-a lungul anilor am aflat din mai multe orase in care am mers ca atunci cand vii cu o forma noua de educatie unii oameni sunt afectati iar altii sunt entuziasmati", a declarat Arnie Geller, CEO Gforce Exhibitions, miercuri seara, intr-o conferinta de presa sustinuta la Muzeul "Grigore Antipa".
El a spus ca pentru amenajarea expozitiei a avut nevoie de zece ani iar versiunea care este prezentata la Bucuresti a planificat-o in doi ani.
Intrebat de ce toate corpurile prezente in expozitie sunt doar din China, Arnie Geller a raspuns: "Cei mai buni experti in disectie erau in China si astfel, toate corpurile sunt din China. Daca am fi constatat ca cei mai buni experti in disectie ar fi fost din Suedia, am fi luat corpurile din Suedia".
Judith Geller, designerul expozitiei, a aratat ca o parte dintre corpurile prezentate au fost expuse in pozitii cat "mai generoase", pentru a ajuta la educarea publicului.
"Am ales aceste pozitii pentru educarea publicului. Cineva care fuge, alearga, arunca la cos este mult mai usor de privit atunci cand esti in expozitie si studiezi aceste disectii. Esti mult mai linistit atunci cand privesti, pentru ca acele corpuri sunt intr-o pozitie confortabila, binecunoscuta", a afirmat Judith Geller.
Arnie Geller a precizat ca exponatele prezentate sunt corpuri nerevendicate iar moartea a survenit din cauze naturale. Toate corpurile prezentate au fost supuse unei operatii de plastinatie, pentru conservare. Prin plastinatie, tesutul uman este conservat definitiv, prin tratarea cu cauciuc siliniconic lichid. Rezultatul este un organ sau un organism uman cauciucat, perfect conservat pana la nivel celular si in mod definitiv.
Procesul de transformare a unui intreg organism uman intr-un exponat plastinat poate dura mai mult de un an.
Arnie Geller a declarat ca dupa ce expozitia isi va incheia periplul sau mondial, toate corpurile vor fi trimise inapoi de unde au fost luate, urmand sa fie incinerate. "Nimic nu este de vanzare si nu va fi niciodata nimic de vanzare asociat cu corpul uman", a subliniat el.
Expozitia este impartita in noua galerii pe diferite categorii - sistemul osos, sistemul muscular, sistemul digestiv, sistemul respirator, sistemul nervos, sistemul cardiovascular, sistemul reproducator, inceputuri (fetusi in diferite stadii de evolutie) si, ultima galerie, "Sa privim spre viitor".
Expozitia, care va fi deschisa de pana pe 30 iunie, de marti pana duminica, intre orele 10,00 - 20,00, "poate vizitata de oricine vrea sa invete despre corpul uman", a declarat Arnie Geller.
De marti pana vineri, un bilet pentru adulti poate fi achizitionat la pretul de 50 de lei iar sambata si duminica, la pretul de 60 de lei. Pensionarii si studentii pot achizitiona biletele la pretul de 40 de lei, de marti pana vineri, si 50 de lei sambata si duminica. Pentru copii intre 7 si 18 ani biletele se pot achizitiona la pretul de 32 de lei de marti pana vineri si 38 de lei sambata si duminica. Pentru grupurile de peste 10 copii biletul este de 30 de lei iar pentru clasele de elevi este necesara o rezervare la adresa ca@events.ro.
Abonamentele de familie costa pentru un adult si doi copii 85 de lei de marti pana vineri si 100 de lei sambata si duminica, doi adulti si un copil - 110 lei de marti pana vineri si 120 de lei sambata si duminica si doi adulti si doi copii - 120 lei de marti pana vineri si 135 lei sambata si duminica. Copiii cu varste mai mici de 7 ani beneficiaza de acces gratuit.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/66682_expozitia_the_human_body_va_fi_deschisa_vineri_la_bucuresti.html