BankNews.ro - The Business Republic

LABORATORUL VERDE AL RECICLARII va fi prezent la ROMENVIROTEC 2013
Mediu | Data Publicarii: 05-03-2013

In perioada 09 - 12 aprilie 2013, la ROMEXPO, va avea loc cea de-a XX-a editie a Expozitiei internationale pentru tehnologii si echipamente de protectie a mediului - ROMENVIROTEC.

Cu aceasta ocazie Eco-Rom Ambalaje, in parteneriat cu Ministerul Mediului si Schimbarilor Climatice si cu Ministerul Educatiei Nationale va prezenta in data de 09 aprilie 2013 LABORATORUL VERDE AL RECICLARII.

Programul se adreseaza elevilor din clasele a III-a, parintilor si cadrelor didactice, reprezentand o noutate atat din punct de vedere al continutului informational, cat si al formatului revolutionar pe care il propune: educatia experientiala.

Laboratorul Verde al Reciclarii este un autocar modificat si adaptat pentru mintile curioase si inventive ale copiilor, venind in intampinarea lor intr-o formula high-tech, dinamica si interactiva.

Cunoscand preocuparile celor mici, Eco-Rom Ambalaje le propune acestora o experienta multimedia completa, stimulandu-le interesul fata de procesul de colectare selectiva printr-un joc de echipa pe tablete PC, prin vizionarea unei animatii pe tema colectarii selective si a unui spot didactic in ceea ce priveste colectarea selectiva si reciclarea deseurilor de ambalaje.

Una dintre principalele componente ale acestui proiect este implicarea cadrelor didactice si a parintilor, acestia avand un rol deosebit de important in educarea si responsabilizarea celor mici. Astfel, Eco-Rom Ambalaje incurajeaza mentorii copiilor sa exerseze colectarea selectiva atat la scoala, cat si acasa, ca un prim pas esential pentru protejarea mediului.

"Eco-Rom Ambalaje investeste in indeplinirea obligatiilor legale de reciclare si valorificare a deseurilor de ambalaje inclusiv prin sustinerea campaniilor de informare si constientizare a populatiei. Programul educational al elevilor din ciclul primar este o componenta semnificativa a investitiei pe care organizatia noastra o aduce pentru schimbarea mentalitatii si comportamentului generatiilor prezente si viitoare. Colectarea selectiva trebuie sa devina un gest obisnuit, iar experienta inedita din Laboratorul Verde al Reciclarii cu siguranta ii va face pe cei mici sa plaseze corect deseurile de ambalaje in containerele special dedicate colectarii selective, amplasate in fiecare oras." precizeaza Domnul Sorin Cristian Popescu, Directorul General al Eco-Rom Ambalaje.

La prima editie a proiectului educational national Laboratorul Verde al Reciclarii au participat peste 5800 de elevi curiosi si entuziasti. In toata aceasta perioadaEco-Rom Ambalaje a reusit sa le ofere celor mici o experienta completa si dinamica de invatare care, in cele din urma, sa conduca spre protejarea mediului, o responsabilitate ce trebuie sa caracterizeze generatia tanara.

In primul semestru al anului scolar 2012-2013, programul s-a desfasurat in 26 de orase din tara: Bucuresti, Pitesti, Targoviste, Pucioasa, Ploiesti, Slobozia, Constanta, Tulcea, Focsani, Iasi, Roman, Bacau, Sfantu Gheorghe, Brasov, Targu Mures, Medias, Sibiu, Cluj Napoca, Zalau, Baia Mare, Satu Mare, Arad, Deva, Targu Jiu, Craiova, Alexandria, implicand54 de scoli primare.

Despre Eco-Rom Ambalaje

ECO - ROM AMBALAJE S.A. este o organizatie infiintata la sfarsitul anului 2003 de un grup de companii care activeaza in Romania si care au luat initiativa implementarii sistemului "Der Grune Punkt" - Punctul Verde, in tara noastra. Acest sistem are ca scop indeplinirea obligatiilor de reciclare a deseurilor de ambalaje ce revin producatorilor care pun pe piata produse ambalate.

Membrii fondatori sunt: Argus, Ball Packaging Europe, Chipita Romania, Coca-Cola HBC Romania, Heineken, Mars Romania, Munplast, Pepsi Americas, Romaqua Group Borsec, Tetrapak, Unilever, Titan, carora s-au alaturat in anul 2011 Bergenbier, Tymbark si Ursus.

Eco-Rom Ambalaje a inceput activitatea in 2004 cu 81 de companii care au aderat la sistemul companiei, urmand ca anul 2012 sa se incheie cu 2.526de companii responsabile in portofoliu. Eco-Rom Ambalaje a preluat si a indeplinit cu succes, in fiecare an, obligatiile de valorificare si reciclare pe care si le-a asumat pentru membrii sai. 

Dupa 9 ani de activitate, Eco-Rom Ambalaje implementeaza si dezvolta in Romania un sistem de colectare selectiva a deseurilor de ambalaje ce vizeaza atat agentii economici, cat si populatia, care contribuie semnificativ la realizarea tintelor de colectare si reciclare impuse Romaniei de catre Uniunea Europeana.

In 2012, Eco-Rom Ambalaje a indeplinit cu succes obiectivul legal de reciclare de 55% si a valorificat 61% (398.463 tone) din cantitatea de deseuri de ambalaje puse pe piata de membrii sai (651.126 tone). Cresteri semnificative in ceea ce priveste cantitatea de deseuri de ambalaje reciclata s-au inregistrat, in principal, la ambalajele de tip PET si aluminiu. Astfel, la finalul anului 2012, au fost reciclate 2,7 miliarde de PET-uri (67.902 tone) si 400 de milioane de doze de aluminiu (5.073 tone). Eco-Rom Ambalaje a incheiat parteneriate cu peste 200 de companii de management al deseurilor care realizeaza servicii de colectare, sortare si transport a deseurilor in scopul reciclarii si a extins serviciile de colectare selectiva in 402 localitati, cu aproximativ 60% mai multe decat in 2011. Astfel, in prezent, aproximativ 41% din populatia Romaniei - circa 8,8 milioane de romani - au acces la sistemul de colectare selectiva prin cele 18.590 de pubele colorate puse la dispozitie de Eco-Rom Ambalaje.

Datorita rezultatelor obtinute si a sustinerii permanente a industriei, respectiv a producatorilor de bunuri ambalate, in dezvoltarea si eficientizarea sistemului de colectare selectiva a deseurilor de ambalaje la nivel national, Eco-Rom Ambalaje indeplineste 78% din obligatia de reciclare a Romaniei pentru deseurile de ambalaje (conform ANPM 2010).

http://www.banknews.ro/stire/66272_laboratorul_verde_al_reciclarii_va_fi_prezent_la_romenvirotec_2013.html