Banca Europeana de Investitii (BEI) si Banca Comerciala Romana (BCR) au semnat un contract de imprumut in valoare de 50 de milioane EUR destinat finantarii intreprinderilor mici si mijlocii (IMM-uri), societatilor cu capitalizare de piata medie si entitatilor publice din Romania.
Imprumutul BEI va cofinanta proiecte care vor contribui la dezvoltarea regionala si la productivitatea IMM-urilor si a societatilor cu capitalizare de piata medie din Romania implicate in industrie si servicii. Investitiile privind eficienta energetica intreprinse de IMM-uri vor primi, de asemenea, sprijin de la Comisia Europeana (CE) in cadrul Facilitatii de Finantare a IMM-urilor, Sectiunea privind Eficienta Energetica, care prevede cooperarea dintre BEI si CE pentru reducerea emisiilor de CO2 provenite din industrie si constructii.
Mihai Tanasescu, Vice-presedintele BEI responsabil pentru Romania a declarat: "Este o prioritate a BEI sa imbunatateasca accesul IMM-urilor, societatilor cu capitalizare de piata medie si autoritatilor locale la finantare pe termen lung si sa contribuie la consolidarea competitivitatii lor. In acelasi timp, fondurile BEI vor incuraja punerea in aplicare a proiectelor prioritare fiind semnificative pentru dezvoltarea economiei romanesti”.
Acest imprumut se inscrie in prioritatile BEI care vizeaza sprijinirea IMM-urilor Europene pentru a contribui la diminuarea efectelor crizei financiare. In acest scop, BEI isi uneste fortele cu institutii financiare puternice, precum BCR, care cunosc piata locala si au printre clienti IMM-uri, companii cu capitalizare de piata medie si entitati publice. Acest imprumut va contribui la succesul cooperarii dintre BEI si BCR. Impreuna cu creditele acordate anterior, BEI a oferit pana acum 300 milioane EUR BCR pentru finantarea proiectelor prioritare.
Wolfgang Schoiswohl, Vice-presedintele Corporate Banking BCR a declarat: "Acordul BCR cu BEI se transforma in imprumuturi in economia reala. Alaturi de BEI, BCR furnizeaza finantare accesibila pentru a sprijini investitiile, sporirea productivitatii si crearea de locuri de munca intr-un mediu economic dificil. Cooperarea noastra de succes sprijina, totodata, absorbirea fondurilor acordate Romaniei de catre Uniunea Europeana, avand in vedere ca mai mult de 75% din fondurile BEI sunt alocate pentru proiecte dezvoltate cu finantare UE”
Din 2000, BCR a fost implicata in sprijinirea IMM-urilor, pentru dezvoltarea unor proiecte viabile prin scheme competitive de finantare, impreuna cu parteneri internationali. BCR a finantat pana in prezent peste 10.000 de astfel de proiecte, pentru care valoarea co-finantarii trece de 1 miliard de euro.
http://www.banknews.ro/stire/66239_bcr_si_bei_continua_sa_sprijine_imm-urile.html