BankNews.ro - The Business Republic

Zona euro va ramane in recesiune si in 2013
Economie | Data Publicarii: 25-02-2013

Economia zonei euro va inregistra si in acest an o contractie a Produsului Intern Brut, urmand sa revina in teritoriul pozitiv abia in 2014, a anuntat vineri Comisia Europeana care si-a revizuit in jos estimarile privind zona euro, transmite AFP.

Daca in luna noiembrie a anului trecut Comisia Europeana estima ca zona euro va inregistra in 2013 o crestere modesta de 0,1% (dupa o contractie de 0,6% in 2011), potrivit prognozelor de iarna prezentate de comisarul european pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn, cele 17 economii din zona euro vor inregistra in acest an o contractie de 0,3%, urmand ca in 2014 sa inregistreze o crestere de 1,4% 

In schimb, pentru Uniunea Europeana executivul comunitar estimeaza ca UE va inregistra o crestere economica modesta de 0,1% inca din acest an, urmand sa se accelereze la 1,6% in 2014. 

'Slabiciunea activitatii economice inregistrata la finele anului 2012 sugereaza un punct de plecare scazut pentru acest an', subliniaza Comisia Europeana, care se asteapta la o imbunatatire graduala in cursul anului 2013. 'Relansarea cresterii va fi stimulata initial de cererea externa, urmand ca investitiile si consumul intern sa-si revina spre finele anului iar in 2014 cererea interna va deveni principalul motor care va intari cresterea PIB-ului', considera Comisia Europeana. 

In aceste conditii, rata somajului va continua sa creasca in zona euro si va depasi pragul de 12% din populatia activa in acest an. Dupa ce anul trecut a ajuns la 11,4%, in acest an rata somajului in cele 17 economii care utilizeaza moneda unica ar urma sa ajunga la 12,2%, pentru a se stabiliza la 12,1% in 2014. Cu toate acestea exista diferente semnificative in randul statelor membre, in conditiile in care rata somajului ar urma sa ajunga la 27% in Grecia si la 26,9% in Spania, fata de 5,7% in Germania si 10,7% in Franta. Austria ar urma sa fie in 2013 singura tara din zona euro cu o rata a somajului mai mica de 5%. 

In ceea ce priveste Uniunea Europeana, executivul comunitar se asteapta la o crestere a somajului pana la 11,1% din populatia activa in 2013, de la 10,5% in 2012, urmand ca in 2014 sa scada usor la 11%. 

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/66038_zona_euro_va_ramane_in_recesiune_si_in_2013.html