Volksbank Romania vrea sa ajunga la o cota de piata de 2,2% in sistemul bancar romanesc la sfarsitul lui 2006, fata de 1,5% in 2005, pe fondul dublarii activelor si a portofoliului de credite, a anuntat la "Zilele Biz", vicepresedintele bancii, Simona Fatu. Astfel, banca estimeaza active de 1,15 miliarde euro la sfarsitul anului, cu 126% mai mari decat la finele lui 2005, cand avea active de numai 508 milioane euro. Portofoliul de credite va ajunge in decembrie la 725 milioane euro, fata de 318 milioane euro la sfarsitul anului trecut, a aratat Fatu.
Depozitele atrase de la clienti vor reprezenta la sfarsitul acestui an 278 milioane euro, triplu fata de decembrie 2005, cand banca atrasese in depozite doar 87 milioane euro.
Dezvoltarea activitatii in 2006 s-a realizat prin extinderea rapida a retelei, care va ajunge la 130 unitati la finele anului (80 proprii si 50 in franciza), fata de 27 (din care una in franciza) in 2005. In plus, numarul de clienti ai bancii va inregistra o crestere de peste 30.000 in decembrie 2006 fata de aceeasi perioada din 2005 si va ajunge la 116.000, estimeaza reprezentantii Volksbank.
Profitul estimat pentru acest an, de 14 milioane euro, este de patru ori mai mare decat cel obtinut in 2005, de 3,4 milioane euro.
Banca a anuntat, recent, ca a ajuns la 100.000 de clienti si a deschis cea de-a 100-a agentie. De asemenea, dupa primele noua luni ale anului, Volksbank avea active de 1,022 miliarde euro, un portofoliu de credite acordate de 622 milioane euro si atrasese depozite de 230 milioane euro, potrivit rezultatelor financiare prezentate de banca.
Banca doreste sa-si continue expansiunea, in ciuda noilor masuri de limitare a creditarii introduse de banca centrala. "Volksbank Romania a aplicat inca din prima zi Norma 20 (privind limitarea riscului de credit la imprumuturile destinate persoanelor fizice n.r.) a Bancii Nationale a Romaniei. Cu toate acestea, pentru a creste accesibilitatea la creditele sale, in curand, banca va mari perioada de creditare pentru imprumuturile sale pe baza de ipoteca", se mentioneaza intr-un comunicat de marti al bancii.
Sursa: NewsIn