BankNews.ro - The Business Republic

Volksbank extinde bonusurile oferite pe Internet Banking
Finante-Banci | Data Publicarii: 31-01-2013

Volksbank extinde politica de a oferi dobanzi mai avantajoase la economii prin Internet Banking, dupa rezultatele bune inregistrate in 2012. Astfel, depozitele constituite prin Internet Banking au ajuns sa reprezinte 15% din totalul sumelor atrase. 

De la 1 februarie, Volksbank va oferi bonusuri si in cazul Planurilor de Economii create de clientii persoane fizice prin intermediul platformei Internet Banking, initial, bonusurile acordandu-se doar pentru depozitele la termen constituite online. 

In cazul depozitelor si Planurilor de Economii in Lei, dobanda pe Internet Banking este cu 0,25 puncte procentuale mai mare fata de cea standard, oferita la ghiseu. Pentru economiile in Euro, bonusul este de 0,15 puncte procentuale.

Totodata, Volksbank a revizuit dobanzile oferite la plasamente, pentru a se  alinia evolutiilor de pe piata din ultimele sapte luni, ultima modificare de dobanzi avand loc in Iunie 2012. 

"Atragerea de clienti noi si de resurse de pe piata locala este una din prioritatile noii strategii a Volksbank. Insa, vrem sa avem o crestere sanatoasa, care sa ne asigure stabilitate in viitor si de aceea nu vrem sa intram intr-un razboi al preturilor. Volksbank va practica intodeauna preturi in linie cu piata”, declara Marius Istrati, Sef Departament Dezvoltare Produse Persoane Fizice in cadrul Volksbank Romania. 

Astfel, dobanzile oferite la depozitele persoanelor fizice in Lei au fost micsorate cu 0,25-0,50 puncte procentuale, reducerile fiind mai mici in cazul maturitatilor mai mari - 6 si 12 luni - pentru a incuraja economisirea pe termen lung. Noile dobanzi la Lei pornesc de la 5,50%/an pentru depozitele pe o luna si ajung la 6,25% pe an in cazul depozitelor pe 12 luni.

Potrivit statisticilor interne ale Volksbank, dobanzile practicate de jucatorii importanti de pe piata la depozitele in lei pe un an s-au redus cu 0,5-1 punct procentual fata de vara anului trecut.

In cazul depozitelor in Euro constituite de persoanele fizice, au fost operate reduceri intre 0,25 si 0,40 puncte procentuale. Noile dobanzi variaza de la 3,25%/an la depozitele pe o luna si 4,15% pe an la depozitele pe 12 luni. 

Banca nu a modificat dobanzile oferite la Planul de Economii si Contul de Economii. Pentru Planul de Economii, dobanda este de 6,5%/an la Lei, respectiv 4,25%/an la Euro, la care se adauga bonusuri anuale in functie de vechimea depozitului. La Contul de Economii, ratele dobanzilor raman de 5%/an la Lei si 2,75%/an la Euro, dobanzile fiind virate zilnic in cont.


http://www.banknews.ro/stire/65447_volksbank_extinde_bonusurile_oferite_pe_internet_banking.html