BankNews.ro - The Business Republic

Modalitatea de inregistrare fiscala pentru unii contribuabili, modificata
| Data Publicarii: 24-10-2006

Persoanele fizice care desfasoara activitati economice independente sau profesii libere trebuie sa se reinregistreze la fisc si sa isi declare domiciliu fiscal, pana la 1 ianuarie 2007, pentru a primi un nou cod, conform Codului de procedura fiscala, informeaza, marti, un comunicat al ANAF. Potrivit Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, persoanele fizice care desfasoara activitati economice independente sau exercita profesii libere trebuie sa se reinregistreze fiscal pentru a primi un nou cod, valabil de la 1 ianuarie 2007.

De asemenea trebuie sa isi declare sediul unde isi desfasoara activitatea pentru a fi inregistrat ca domiciliu fiscal. Prevederea referitoare la domiciliul fiscal vizeaza si asociatiile sau entitatile fara personalitate juridica. Cele doua categorii de contribuabili trebuie sa depuna la fisc formularele de declaratie de inregistrare fiscala si, respectiv, de modificare a domiciliului fiscal.

In prezent, codul de inregistare este echivalentul codului numeric personal pentru persoanele fizice care realizeaza venituri din activitati economice independente. De la 1 ianuarie, codul  numeric pesonal va mai fi utilizat doar pentru declararea impozitului pentru veniturile proprii, in timp ce noul cod va fi valabil in relatia cu partenerii de afaceri sau cu fiscul.Domiciliul fiscal nu mai fi considerat acelasi cu domiciliul persoanei fizice sau a reprezentantului asocierii, ci va fi sediul in care se desfasoara activitatea.

Contribuabilii inregistrati pana la 1 septembrie 2006 vor fi instiintati in scris de catre autoritati asupra noilor obligatii prevazute in Codul de procedura fiscala, modificat in urma cu doua luni.

Sursa: NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/6542