Numarul tranzactiilor realizate direct la comercianti (la POS si online) cu carduri Visa a crescut cu 23,6% in 2012, reprezentand 41% din totalul tranzactiilor, potrivit datelor pe Romania raportate de Visa Europe, in timp ce sumele cheltuite la comercianti pe carduri Visa s-au majorat cu 23,5%, conform datelor oferite de companie.
Desi sumele cheltuite au crescut, valoarea medie a tranzactiei la comercianti a continuat sa scada, la 36,5 euro, confirmand tendinta de utilizare tot mai frecventa a cardurilor Visa pentru plati cotidiene, de valoare mai mica.
Numarul de carduri emise sub sigla Visa in Romania a crescut cu 4%, la 7,1 milioane, in principal datorita extinderii portofoliului de carduri de business. Cardurile pentru companii au inregistrat cresteri de doua cifre pe toti indicatorii: valoarea tranzactiilor s-a majorat cu 28,6%, la 3,6 miliarde euro, sustinuta de platile la comercianti (+31,9%).
Performantele bune inregistrate de cardurile de debit, principalul segment al portofoliului detinut de Visa Europe in Romania, confirma faptul ca detinatorii de carduri isi folosesc cardurile mai des pentru a plati la comercianti, fara comision. Atat volumul cat si numarul tranzactiilor realizate cu carduri de debit Visa direct la comercianti au crescut cu peste 20% in 2012.
Integral in Wall Street
http://www.banknews.ro/stire/65217_visa_platile_cotidiene_cu_cardul_ale_romanilor_au_crescut_cu_23p.html