BankNews.ro - The Business Republic

BCR acorda credite beneficiarilor de subventii APIA
Finante-Banci | Data Publicarii: 21-01-2013

Banca Comerciala Romana (BCR) ofera o gama variata de credite pentru finantarea activitatilor pe termen scurt ale agricultorilor, in baza unor conventii tripartite semnate, recent, cu Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Astfel, BCR acorda credite pe termen scurt beneficiarilor care urmeaza sa primeasca de la bugetul de stat sau din fonduri ale Uniunii Europene subventii in cadrul diferitelor scheme de sprijin financiar: pentru sectorul vegetal - PNDC 1 Campania 2012, plati nationale directe complementare in sectorul zootehnic - PNDC bovine, ovine caprine Campania 2012, Masura 215 - plati pentru bunastarea  animalelor - porcine Campania 2012, Axa II PNDR Campania 2012 si pentru suprafata - SAPS Campania 2012. 

Beneficiarii de subventii APIA pot obtine de la BCR credite pentru finantarea capitalului de lucru necesar desfasurarii activitatii curente, in proportie de 80 - 90% din subventia ramasa de incasat de la APIA.

Totodata, BCR a incheiat cu fondurile de garantare (FGCR si FNGCIMM) conventii bilaterale pentru garantarea in proportie de pana la 80% a acestor categorii de credite.

Aceste tipuri de imprumuturi de la BCR pot fi obtinute de producatori agricoli, persoane fizice sau juridice care prezinta Adeverinta de inregistrare fermier emisa de APIA prin care se confirma eligibilitatea acestora la obtinerea finantarii.

Beneficiari de subventii APIA se pot adresa oricarei unitati din reteaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit.

Comunicat de presa

http://www.banknews.ro/stire/65158_bcr_acorda_credite_beneficiarilor_de_subventii_apia.html