BankNews.ro - The Business Republic

Banca Mondiala revizuieste in scadere estimarile privind evolutia economiei mondiale in 2013
International | Data Publicarii: 16-01-2013

Mediul economic ramane fragil pe plan mondial, iar redresarea lenta a statelor dezvoltate afecteaza cresterea economiei mondiale, se arata in raportul 'Global Economic Prospects' publicat miercuri de Banca Mondiala, transmit Reuters si Bloomberg.

Evolutia Produsului Intern Brut global a fost revizuita in scadere de Banca Mondiala, care estimeaza ca scaderea activitatii economice in Europa si problemele fiscale din SUA vor continua sa afecteze investitiile si cheltuielile. 

Economia mondiala ar urma sa creasca cu 2,4% in 2013, de la 2,3% in 2012, dupa ce in iunie Banca Mondiala estima un avans de 3% in 2013. 

Andrew Burns, coordonatorul raportului 'Global Economic Prospects', a explicat ca redresarea anticipata de Banca Mondiala anul trecut este acum asteptata sa se inregistreze 'mai aproape de sfarsitul primului trimestru si in trimestrul doi din 2013, mai degraba decat la la inceputul anului'. 

De asemenea, Banca Mondiala a revizuit in scadere estimarile privind evolutia economiei statelor in curs de dezvoltare, care anul trecut au inregistrat cel mai lent ritm de crestere intr-un deceniu. Astfel, in 2013 Produsul Intern Brut al statelor in curs de dezvoltare va creste cu 5,5%, fata de 5,9% estimat in iunie, urmand sa se accelereze la 5,7% in 2014 si la 5,8% in 2015. 

In economiile dezvoltate, cresterea ar urma sa ajunga la 1,3% in 2013, din cauza reducerii cheltuielilor, a ratei ridicate a somajului si a increderii scazute din partea consumatorilor si a mediului de afaceri. Avansul ar urma sa se intareasca la 2% in 2014 si la 2,3% in 2015. 

Astfel, Produsul Intern Brut al SUA ar urma sa creasca anul acesta cu 1,9%, sub estimarile Rezervei Federale a SUA, iar China va inregistra o crestere mai modesta in urmatorii ani - 8,4% in 2013 si 8% in 2014 si in 2015. 

Dupa ce in iunie Banca Mondiala a estimat o crestere economica de 1,1% a zonei euro, acum se prognozeaza continuarea recesiunii in 2013, cand ar urma sa se inregistreze un declin de 0,1%. Dar Banca Mondiala apreciaza ca spre sfarsitul acestui an zona euro se va redresa, o estimare asemanatoare cu cea a Bancii Centrale Europene. Totusi, avertizeaza economistul sef al Bancii Mondiale, Kaushik Basu, deciziile BCE din 2012 doar vor oferi zonei euro o perioada de respiro, dar nu vor rezolva problemele cu care se confrunta regiunea. 

Europa in ansamblul ei si Asia Centrala vor inregistra o crestere economica de 3,6% in 2013, de 2,4% in 2014 si de 4,3% in 2015, fata de un avans economic estimat de 3% in anul 2012 si dupa o crestere de 5,5% in 2011, potrivit raportului 'Global Economic Prospects' al Bancii Mondiale, publicat miercuri.

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/65039_banca_mondiala_revizuieste_in_scadere_estimarile_privind_evolutia_economiei_mondiale_in_2013.html