BankNews.ro - The Business Republic

Legitimitatea unei mega-autoritati pe piata financiara si mostenirea numirilor politice
Finante-Banci | Data Publicarii: 17-12-2012

Decizia Executivului de a infiinta o institutie care sa asigure activitatea de control si supraveghere a unei parti importante din piata financiara poate furniza o baza buna de dezvoltare pentru segmentele vizate, in functie de modul in care noua structura va fi implementata.

CNVM, CSA si CSSPP, respectiv institutiile insarcinate cu supravegherea pietei de capital, a asigurarilor si a pensiilor, vor fi preluate, pana cel tarziu in luna martie a anului viitor, de catre o noua institutie - Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF).

"Avand in vedere riscul ca, in actuala conjunctura, in care se mentin tensiunile generate de criza economica, disfunctionalitatile constatate, mai ales in ultima perioada, in activitatea desfasurata in sectorul pietei de capital si cel al asigurarilor, sa submineze, prin contaminare, increderea populatiei in serviciile oferite de intregul sistem financiar si in modul in care se realizeaza supravegherea acestora, se impune adoptarea de urgenta a unei masuri de ordin legislativ care sa asigure eficientizarea activitatii de supraveghere sectoriala realizata in afara ariei de competenta a bancii centrale", se arata in nota de fundamentare a ordonantei de urgenta emisa de Guvern. 

Potrivit premierului Victor Ponta, proiectul vizeaza "adaptabilitate, eficienta, mai putine functii de conducere, mai putina birocratie".

Integral in Ziare.com

Bugetul alocat noii institutii va fi mai mic decat suma celor 3 bugete ale institutiilor luate separat. De asemenea, la conducerea autoritatii vor fi numiti oameni care "sa fi avut legatura cu domeniul financiar", a mai spus Ponta. 

http://www.banknews.ro/stire/64585_legitimitatea_unei_mega-autoritati_pe_piata_financiara_si_mostenirea_numirilor_politice.html