BankNews.ro - The Business Republic

UE ne taie din fonduri
Economie | Data Publicarii: 14-12-2012

Neregulile si indecizia in derularea programelor finantate din bani comunitari au inceput sa produca consecinte tot mai dureroase pentru Romania. Se anunta taieri de fonduri de cateva sute de milioane de euro, fiind afectate POS Mediu, Transporturi si Competitivitate. Pentru cel din urma, masurile sunt si mai drastice, parte din organizare fiind desfiintata, iar activitatea trecuta catre alte structuri.

 Riscul de dezangajare al Romaniei pentru anul 2012 pentru proiectele cu finantare europeana este cuprins intre 200 si 300 milioane euro, principalele programe deficitare fiind cele pentru Mediu, Transporturi si Competitivitate, a declarat ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, joi, la o conferinta privind bugetul european multianual, anunta Agerpres.

 Oficialul ministerial a precizat ca, in sedinta de miercuri, Guvernul a aprobat o nota prin care sunt desfiintate Organismele Intermediare pentru IMM-uri, gestiunea proiectelor din cadrul POS Competitivitate fiind transferata catre Agentiile de Dezvoltare Regionale (ADR). De altfel, Autoritatea de Management a POS Competitivitate urmeaza sa fie reacreditata.

Integral in Puterea.ro

http://www.banknews.ro/stire/64554_ue_ne_taie_din_fonduri.html