BankNews.ro - The Business Republic

Centrele comerciale trec intr-o noua etapa de dezvoltare
Afaceri | Data Publicarii: 23-11-2012


 "Castigatorii” in domeniu: cei care vor construi punti intre mediul virtual si comertul in spatiul real; centrele comerciale care nu vor reusi acest lucru vor pierde chiriasi si cota de piata

"Retailul este oarecum la limita de a tine pasul cu era digitalizarii si a comunitatilor online. Unele companii din zona comerciala privesc internetul ca fiind un <<dusman>> al comertului clasic, ceea ce cred ca este atat neproductiv, cat si destul de conservator... Adevarul este ca o lume a iPad-urilor, smartphone-urilor si "like”-urilor ofera practic nenumarate posibilitati de a comunica si a atrage consumatorii in magazine si centrele comerciale”, a aratat Graham Kilbane, COO Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF), unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail si centre comerciale din Romania. "Retailerii, mall-urile si parcurile comerciale trebuie sa fie inovatoare si sa creeze experinte unice, care sa determine mediul online si comertul traditional sa se promoveze si sa se stimuleze reciproc, dezvoltand adevarate punti intre lumea virtuala si cea a comertului in spatiul real; cei care nu vor reusi acest lucru vor pierde chiriasi si vor inregistra scaderi semnificative ale cotelor de piata”, a precizat Graham Kilbane.

Targul international de retail real estate MAPIC (Marche Professionelle Imobiliere Comerciale), cel mai important eveniment de profil la nivel global, care a avut loc intre 14- 16 noiembrie la Cannes, a abordat in editia sa din acest an teme legate de influentele erei internetului, smartphone-urilor si tabletelor asupra sectorului de retail. La MAPIC au fost prezenti 2.300 de retaileri, 840 de investitori, peste 3.000 de dezvoltatori, brokeri imobiliari si consultanti, autoritati locale din diferite tari etc. Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF) a fost una dintre putinele companii cu prezenta in Romania care a participat la MAPIC in calitate de expozant. "In cadrul seminariilor au fost prezentate aplicatii inovative de marketing digital pentru smartphone-uri si realitatea augmentata, cu un impact direct asupra zonei de retail, pe care dorim sa le incorporam in planul de marketing din 2013 pentru centrele noastre comerciale”, a aratat Graham Kilbane. In Romania, Argo Real Estate Opportunities Fund detine patru parcuri de retail- Shopping City Sibiu, Shopping CitySuceava, Era Shopping Park Oradea si Era Shopping Park Iasi- cumuland o suprafata totala inchiriabila de 271.000 mp. 

International Telecommunication Union (ITU) a anuntat ca numarul abonatilor de telefonie mobila la nivel mondial a depasit sase miliarde la sfarsitul lui 2011. Romania nu face exceptie de la tendintele mondiale. Conform Autoritatii de Reglementare in Comunicatii, numarul conexiunilor la internet ajunsese la 10,8 milioane la sfarsitul lui 2011, iar numarul utilizatorilor de telefonie mobila (cartele SIM active) se ridica la 23,4 milioane. De asemenea, firma de cercetare de piata Gfk a anuntat ca piata de telefoane mobile si smartphone-uri a inregistrat o crestere semnificativa in al treilea trimestru din acest an, de 12,3%, comparativ cu perioada similara din 2011; dintre utilizatorii de smartphone-uri, 41% cauta informatii pe Internet atunci cand se afla la cumparaturi, despre produsele pe care intentioneaza sa le achizitioneze, iar 32% identifica un loc de distractie in oras cu ajutorul smartphone-ului. In plus, avem peste 5 milioane de utilizatori pe Facebook (cu o crestere exponentiala), la care se adauga cei care folosesc alte retele sociale personale sau profesionale, precum Linkedin.

 "Romania a avut din start un dezavantaj- incorect din punct de vedere istoric- in ceea ce priveste accesul populatiei la tehnologie si posibilitatile financiare aferente, insa romanii recupereaza rapid si au abilitati IT la <<nivel national>>. Aceasta caracteristica accelereaza necesitatea ca firmele ce activeaza pe piata de retail pur sau de retail real estate sa se adapteze la noua realitate digitala. Castigatorii deceniului viitor sunt cei care vor reusi chiar mai mult, si anume vor avea abilitatea de a anticipa dorintele "generatiei Facebook” in ceea ce priveste experientele mixte virtual-reale de shopping si entertainement. Iar tableta si smartphone-ul vor da un sens nou notiunii de e-commerce”, a precizat Graham Kilbane.

Centrele comerciale din Romania au parcurs deja doua etape majore: prima a fost cea de aparitie si extindere principala a retailului modern, de la sfarsitul anilor `90 pana in 2008- 2009. Cea de-a doua etapa importanta, care a durat pana in prezent, a adus distractia si evenimentele in prim planul experientelor de shopping: ca si comportament al consumatorului, in general publicul roman <<se plictiseste>> repede de un produs sau serviciu, iar furnizorii trebuie sa fie mereu creativi; astfel, dupa ce mirajul initial al mall-urilor si parcurilor comerciale cu o oferta bogata a disparut, retailerii au fost nevoiti sa inoveze, organizand targuri, expozitii, concerte, concursuri etc.

"Trecem in cea de-a treia etapa a dezvoltarii retailului din Romania, in care consumatorii au mai multe posibilitati de a achizitiona diferite branduri: extinderea retailerilor continua, iar unicitatea unui produs nu mai este criteriul de baza, asa incat se va pune problema de a deveni magazinul sau centrul comercial preferat datorita experientelor mixte pe care le ofera in aceasta era digitalizata. Marketingul in domeniu se va transforma dintr-o functiune esentiala intr-una vitala”, a aratat Graham Kilbane.

Despre Argo Real Estate Opportunities Fund

Argo Real Estate Opportunities Fund (AREOF) este unul dintre cei mai mari proprietari de parcuri de retail si centre comerciale din Europa Centrala si de Sud- Est, detinand proiecte ce totalizeaza peste 340.000 mp GLA. AREOF este un fond inchis de investitii, orientat prioritar catre piata de retail. Fondul este administrat de Argo Group Limited (AGL), companie de asset management axata pe pietele emergente. AGL a fost fondata in anul 2000 si administreaza active in valoare de 400 milioane de dolari; compania are birouri in Marea Britanie, Cipru, Romania, Ucraina, Argentina si Singapore si, din 2008, este listata la Alternative Investment Market (AIM) din Londra.

In Romania, Argo Real Estate Opportunities Fund detine patru parcuri de retail: Shopping City Sibiu, Shopping CitySuceava,  Era Shopping Park Oradea si, respectiv, Era Shopping Park Iasi , cumuland o suprafata totala inchiriabila de 271.000 mp. Era Shopping Park este cel mai mare parc de retail din Oradea, avand  64.000 mp suprafata inchiriabila., Era Shopping Park Iasi este, de asemenea, cel mai mare retail parc din oras, cu 50.000 mp spatii de inchiriat. Shopping City Suceava are o suprafata inchiriabila de 47.000 mp, iar Shopping City Sibiu este cel mai mare parc de retail din portofoliul AREOF  si cel de-al treilea ca marime din Romania, cu peste 80.000 mp suprafata inchiriabila.


http://www.banknews.ro/stire/63983_centrele_comerciale_trec_intr-o_noua_etapa_de_dezvoltare.html