Compania Astra Uniqa a devenit noul asigurator al Aeroclubului Romaniei, in urma castigarii licitatiei la care au mai participat Asiban si fostul asigurator al Aeroclubului Romaniei, Omniasig, a anuntat, vineri, un comunicat al Astra Uniqa. Potrivit contractului incheiat intre Astra Uniqa si Aeroclubul Romaniei, compania de asigurari va furniza programul complex de asigurari de aviatie, care cuprinde asigurare CASCO pentru toate riscurile aeronavelor, raspundere fata de terti si accidente de persoane.
"Anul 2006 reprezinta, pentru Astra Uniqa, un an al cresterii portofoliului de clienti si consolidarii pozitiei ca asigurator in sectorul aviatiei, unde a obtinut o cota importanta de piata, cu prime subscrise, pana la momentul castigarii acestei licitatii, in valoare de 3 milioane dolari", se spune in comunicatul companiei.
Printre clientii Astra Uniqa din domeniul aviatiei se numara Romavia, Romaero, Blue Air si Aeroportul International Bucuresti - Baneasa "Aurel Vlaicu".
Aeroclubul Romaniei, fondat in 1920, este una dintre cele mai vechi institutii din domeniul aviatiei romanesti, aeronavele Aeroclubului fiind utilizate pentru instruire, antrenament si inalta performanta. Activitatea Aeroclubului Romaniei se desfasoara in 14 aerocluburi teritoriale, respectiv 16 locatii de aerodromuri.
Societatea Astra Asigurari a inregistrat, in primul semestru al anului 2006, pierderi in valoare de 22,46 milioane lei (6,3 milioane euro), la o cifra de afaceri de 51,96 milioane euro.
Daunele platite de companie au inregistrat, in primul semestru din 2006, o crestere cu 37%, de la 11,63 milioane euro, la 15,97 milioane euro. Cea mai mare crestere a fost inregistrata la plata daunelor pentru asigurarile de viata - 321%.
Incepand cu 10 iulie 2006, Astra Asigurari functioneaza sub numele de Astra Asigurari - Uniqa, ca rezultat al acordului de co-branding dintre cele doua companii.
Actionarii societatii de asigurari Astra Asigurari au decis, recent, majorarea capitalului social al societatii cu suma totala de 35,14 milioane lei (10,01 milioane euro), pana la valoarea de 192,82 milioane lei (54,93 milioane euro), potrivit raportarilor companiei in Monitorului Oficial. Majorarea de capital a fost efectuata in vederea respectarii prevederilor contractului de vanzare cumparare de actiuni, incheiat intre AVAS si societatea comerciala Nova Trade SA, actionarul majoritar al Astra Asigurari, contract avand ca obiect vanzarea pachetului majoritar de actiuni de la Astra Asigurari, conform caruia cumparatorul si-a asumat obligatia de a efectua o investitie totala de 43,66 milioane dolari, cu care sa contribuie la majorarea capitalului social al societatii.
In acest moment, actionarii principali ai Astra Asigurari sunt Nova Trade Group, cu 72% din actiuni, si Uniqa, cu 27% din actiuni. Compania austriaca de asigurari Uniqa este lider de piata in Austria, cu o cota de 26,4%, urmata de Wiener Stadtische cu 23,1% si de Generali, cu o cota de 16,3% din piata. In anul 2005, Uniqa a subscris prime brute in valoare totala de aproximativ 4,7 miliarde de euro, in crestere cu 25,2% fata de 2004. Profitul companiei Uniqa a fost, in 2005, in valoare de aproximativ 190,3 milioane de euro, ceea ce reprezinta o crestere cu 57,5% fata de anul 2004.
Anul grupul austriac Uniqa a afisat o crestere de 25% a primelor subscrise, 91,9% din aceasta marire reprezentand contributii de la diviziile sale internationale. Din acest punct de vedere, Romania s-a clasat pe pozitia a saptea in topul reprezentantelor companiei.
Sursa: NewsIn