Peste 100 de copii din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii au participat la activitatile de educatie pentru sanatate orala organizate de Asociatia Salvati Dunarea si Delta in cadrul proiectului "Delta Zambeste”. Elevii din scolile din Crisan, Mila 23 si Caraorman au participat la ore de educatie pentru sanatatea orala si au aflat deprinderile corecte pentru o igiena orala corespunzatoare. De asemenea, au participat la demonstratii de realizare corecta a periajului dentar si au primit un kit de igiena dentara.
Necesitatea educatiei pentru sanatate orala a fost evidentiata in raportul "Sanatatea copiilor din Delta Dunarii”# realizat dupa screening-ul medical a peste 600 de copii din 10 comunitati izolate din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Raspandite pe o suprafata de 40.000 ha, localitatile Deltei Dunarii duc o lipsa acuta de servicii si facilitati medicale, iar cabinetul stomatologic este un lux pe care si-l pot permite numai cei care locuiesc sau se pot deplasa la Tulcea, Sulina sau Chilia Veche. Izolarea, lipsa posibilitatilor materiale si a informatiei cresc riscul aparitiei problemelor de sanatate. In randul celor mici, afectiunile netratate ce tin de sanatatea orala, pot da complicatii pe termen lung. Calitatea vietii are un impact direct asupra calitatii mediului natural, de aceea abordarea lor integrata reprezinta o prioritate pentru Asociatia Salvati Dunarea si Delta.
In rezolvarea acestei situatii, atat autoritatile centrale cat si cele locale detin rolul principal, prin investitiile in resursa umana si infrastructura medicala, dar si in educatie. Cu toate acestea, implicarea sectorului privat, prin asumarea principiilor de responsabilitate sociala dar si a societatii in general pot grabi considerabil imbunatatirea accesului la servicii si informatii medicale pentru locuitorii din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii.
Astfel, Asociatia Salvati Dunarea si Delta, cu sprijinul companieii farmaceutice GlaxoSmithKline Romania a initiat in 2011 programul "Copii Sanatosi in Delta Dunarii” care urmareste indeplinirea a doua oiective: educatie pentru sanatate si facilitarea accesului la servicii medicale. Pana in prezent, sub umbrela acestui program s-au desfasurat urmatoarele proiecte: "Sanatatea copiilor din Delta Dunarii”, "Pelicanii Sanitari” si "Delta Zambeste”. Aceasta a treia actiune este realizata cu sprijinul medicilor voluntari de la Respiro Dental cu fonduri obtinute in urma campaniei Realitatea TV "In realitate esti mai bun”. Materialele distribuite elevilor au fost puse la dispozitie de GlaxoSmithKline Consumer Healthcare, in cadrul campaniei "Zambeste Romania” parte integranta a Platformei Europene pentru o Sanatate Orala mai Buna, un proiect initiat de Parlamentul European.
http://www.banknews.ro/stire/63819_actiune_realizata_in_cadrul_programului__copii_sanatosi_in_delta_dunarii.html