BankNews.ro - The Business Republic

Fitch: Infrastructura si logistica Romaniei tin departe constructorii auto
| Data Publicarii: 20-10-2006

 Automobil Honda-NSX Problemele de logistica, infrastructura mai slab dezvoltata si pozitia geografica fac din Romania o tara mai putin atractiva pentru marii constructori de automobile in comparatie cu statele central europene, a spus unul din directorii agentiei Fitch, Emmanuel Bulle. "In primul rand problemele de logistica sunt principalul motiv pentru care Romania e mai putin atractiva pentru constructorii de automobile. Slovacia si Cehia spre exemplu sunt mult mai aproape de pietele vest-europene care raman principalii clienti ai industriei auto", a spus Emmanuel Bulle, director al diviziei "European Corporates" de la Fitch Ratings.

El a adaugat ca e mult mai ieftin sa trimiti in Italia sau Franta masini fabricate in Cehia, decat automobile produse in Romania.

"In plus, sprijinul guvernului este mai puternic in Cehia sau Slovacia, astfel ca in aceste doua tari infrastructura s-a dezvoltat mai repede comparativ cu Romania. E foarte posibil ca Cehia si Slovacia sa fi inceput procesul de dezvoltare mai repede si drept consecinta, industria e mult mai pregatita sa serveasca pietele de export", a mai spus Bulle.

Reprezentantul Fitch Ratings a completat, spunand ca o parte dintre dezavantajele Romaniei pot fi compensate in viitor de Dacia care isi extinde productia si de uzina de la Craiova care urmeaza a fi privatizata. Aceste uzine pot in viitor sa exporte tot mai mult pe pietele europene.

Centrul Europei a atras deja o buna parte dintre cei mai mari jucatori ai pietei auto mondiale. Astfel, Slovacia a fost numita "Detroit-ul Europei", dupa ce grupul Volkswagen a inceput sa-si construiasca la Bratislava modelele Audi Q7 si Volkswagen Touareg, SUV-uri de peste 50.000 de euro.

Tot in Slovacia produce si concernul francez PSA Peugeot - Citroen care detine o uzina cu peste 3.000 de angajati.

In plus, coreenii de la Kia au construit o uzina care la apogeu va produce 300.000 de masini pe an.

Cehia e cunoscuta pentru marca Skoda, insa Peugeot-Citroen si Toyota au investit peste un miliard de euro pentru a construi trei modele de clasa mini pentru Europa, iar coreenii de la Hyundai au decis acum trei luni sa investeasca si ei un miliard de euro pentru o uzina in Cehia.

In Ungaria sunt doua fabrici ale unor constructori internationali: Suzuki construieste trei modele proprii plus un model Fiat, in timp ce grupul Volkswgaen AG produce modelul sport Audi TT, la Gyor, langa granita cu Austria.

In tarile sus-mentionate sunt produse si modele premium cu preturi de zeci de mii de euro, spre deosebire de Romania, unde modelul Daewoo Nubira, vandut in volume mici, este singurul care costa peste 10.000 de euro.

Sursa: NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/6381