Pretul aurului va atinge anul urmator un nou record, peste 2.000 de dolari pe uncie, intrucat bancile centrale vor accelera programele de tiparire de bani pentru sustinerea economiilor nationale, potrivit sefului diviziei de tranzactii cu metale al Deutsche Bank, Raymond Key, citat de Bloomberg.
"Vom depasi 2.000 de dolari, vom ajunge mai sus. Aceasta estimare se bazeaza pe opinia ca (bancile centrale, n.r.) vor continua sa tipareasca bani", a declarat Key la Hong Kong, unde a participat la conferinta anuala a asociatiei traderilor de aur din Londra.
Aurul se indreapta catre al 12-lea an consecutiv de crestere, din cauza temerilor ca programele de stimulare a economiei, derulate de guverne si banci centrale, vor deprecia monedele tarilor respective si vor alimenta inflatia.
"Dintre toate metalele, aurul va avea cea mai buna evolutie", a declarat seful diviziei de tranzactii cu metale al bancii Standard Chartered.
Aurul cu livrare imediata, care a atins un nivel record de 1.921,15 dolari in septembrie 2011, se tranzactiona miercuri la circa 1.728 dolari, in urcare cu 11% fata de inceputul acestui an. Din decembrie 2008 si pana in iunie 2011, aurul a avansat cu 70%, in contextul unor achizitii de active financiare in valoare de 2.300 de miliarde de dolari derulate de Rezerva Federala a SUA (Fed).
Integral in Gandul.info
http://www.banknews.ro/stire/63734_avertizarea_unui_bancher_privind_pretul_aurului_in_2013.html