Clientii Millennium Bank beneficiaza acum de costuri mai mici pentru Creditul de investitii imobiliare in lei. Banca a micsorat marja cu aproape un punct procentual, astfel ca dobanda este alcatuita acum din ROBOR la 6 luni plus o marja care incepe de la 2,5%, in functie de valoarea avansului si de optiunea clientilor de a-si transfera venitul lunar la banca.
"Prin aceasta ajustare, Creditul de investitii imobiliare al Millennium Bank devine o oferta de top pe segmentul de finantare in lei pentru achizitia de locuinte, oferind clientilor o alternativa atragatoare de creditare care nu este supusa riscului valutar”, a declarat Eliza Erhan, Director Dezvoltare Produse Retail la Millennium Bank.
Creditul de investitii imobiliare in lei finanteaza pana la 85% din valoarea locuintei cumparate si se acorda pe o perioada de pana la 30 de ani. Clientii beneficiaza de asigurare de viata gratuita si zero comisioane de administrare si de rambursare in avans.
Clientii care solicita un Credit de investitii imobiliare primesc aprobarea financiara in numai doua zile. Banca accepta maximum doi co-debitori - sot/sotie, partener, parinti, socri, copii, frati/surori - si diferite surse de venit - salarii, bonusuri, comisioane din vanzari, venituri din participarea la consilii de administratie si cenzori, drepturi de autor, venituri din chirii, dividende, venituri din activitati independente, venituri obtinute in strainatate, diurne navigatori, alte diurne.
http://www.banknews.ro/stire/63167_millennium_bank_micsoreaza_marja_la_creditul_pentru_investitii_imobiliare_in_lei.html