BankNews.ro - The Business Republic

COSMOTE Romania isi extinde acoperirea de voce si date la metrou
IT&C | Data Publicarii: 01-10-2012

Conform angajamentului de a face telefonia mobila accesibila tuturor romanilor, oriunde clientii au nevoie, COSMOTE Romania isi extinde acoperirea de voce si date, oferind servicii de comunicatii mobile de calitate pentru toata reteaua de metrou Bucuresti. 

Astfel, clientii COSMOTE Romania vor putea sa vorbeasca mai mult cu prietenii, familia sau colegii in timpul calatoriei lor spre casa, serviciu sau spre o intalnire. Mai mult, ei au posibilitatea de impartasi cu prietenii online toate intamplarile neasteptate intalnite in drumul lor cu metroul pe Facebook, Twitter sau Instagram. Acestia pot asculta un radio online folosind cea mai mare viteza oferita de reteaua 3G sau chiar sa se uite la posturile preferate pe Dolce Mobile TV.

"Metroul este unul dintre cele mai utilizate si populare mijloace de transport din Bucuresti, zeci de mii de oameni folosind-ul zi de zi. De aceea, prin imbunatatirea capacitatii, atat in ceea ce priveste calitatea, cat si acoperirea retelei, pe zonele de voce si pe date, venim in intampinarea nevoilor de comunicare ale clientilor nostri, oferind servicii de comunicare de cea mai buna calitate”, a declarat Lampros Iskos, Chief Technology Officer, COSMOTE Romania.

COSMOTE Romania acopera toata zona de metrou cu servicii 2G si 3G cu cea mai mare viteza de download disponibila pe piata. COSMOTE Romania va continua dezvoltarea acoperirii de la metrou (linii sau statii noi) pentru a asigura cele mai bune servicii pentru clientii sai.

Serviciile 3G sunt disponibile pentru peste 68% din populatie. Baza de clienti 3G a crescut semnificativ in primul semestru, cu 113% comparativ cu prima jumatate a lui 2011.

In prezent, reteaua de metrou Bucuresti se intinde pe 69,25 km de linii duble, distribuiti pe patru magistrale si 51 de statii. Distanta medie dintre doua statii este de 1,5 km.


http://www.banknews.ro/stire/62494_cosmote_romania_isi_extinde_acoperirea_de_voce_si_date_la_metrou_.html