Chimcomplex SA Borzesti nu a fost declarat adjudecatar al creantei Electrica, se arata intr-un comunicat al Ministerului Economiei, remis joi AGERPRES.
'Pretul minim pentru care Electrica ar fi fost dispusa sa vanda creanta este mai mare decat cel oferit de Chimcomplex, deci creanta nu se vinde in acest moment', a anuntat Remus Vulpescu, seful OPSPI, dupa deschiderea plicului cu pretul minim solicitat.
Omul de afaceri Stefan Vuza, actionarul majoritar al Chimcomplex, a declarat joi ca societatea sa nu a oferit un pret mai mare pentru creanta AVAS si nici Electrica nu a intentionat sa scada din pretul solicitat pentru datoria Oltchim.
"Chimcomplex a avut prilejul, conform procedurilor legale, sa isi modifice oferta pentru creanta Electrica in data deschiderii ofertelor financiare. A optat pentru a nu modifica oferta, adica pentru a nu oferi mai mult pentru creanta Electrica. In termen de cinci zile, Electrica ar fi avut posibilitatea sa modifice optiunea de vanzare a creantei. Astazi, Electrica a optat pentru mentinerea acelui pret. Prin urmare, nici Chimcomplex nu a oferit mai mult pentru creanta, nici Electrica nu a scazut din pret", a explicat omul de afaceri Stefan Vuza.
Joi, avocatul Daniel Fenechiu, a declarat, dupa prima runda de negocieri, ca OPSPI analizeaza o noua oferta a Chimcomplex si ultima pozitie a Electrica vizavi de acest subiect si ca in conditiile in care oferta Chimcomplex va fi acceptata, reprezentantii lui Dan Diaconescu vor continua negocierile si cu aceasta companie.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/62435_chimcomplex_borzesti_nu_a_fost_declarat_adjudecatar_al_creantei_electrica.html