BankNews.ro - The Business Republic

Asiban a facut afaceri de peste 42 milioane lei in luna septembrie
| Data Publicarii: 18-10-2006

Compania de asigurari Asiban a inregistrat o valoare a primelor brute subscrise de 42,27 milioane lei (11,97 milioane euro) in luna septembrie a anului 2006, rezultatele la noua luni ale companiei urmand a fi definitivate joi, a declarat presedintele Asiban, Dumitru Ceraceanu. "Sunt cele mai bune rezultate lunare din istoria companiei", a comentat presedintele Asiban. Pentru sfarsitul anului 2006, Asiban isi propune sa realizeze o cifra de afaceri de 433,2 milioane lei (in jur de 122 milioane euro), a mai spus Dumitru Ceraceanu. Asiban a incheiat primul semestru al anului 2006 cu o cifra de afaceri in valoare de 51,8 milioane euro si se afla pe locul patru in topul societatilor romanesti de asigurari, dupa criteriul cotei de piata.

In anul 2005, Asiban a afisat un profit net de 9,69 milioane lei (2,67 milioane euro). 

Capitalul social subscris si varsat al Asiban este de 25 milioane lei (7,14 milioane euro).

Actionariatul societatii de asigurari Asiban este alcatuit, in prezent, din BCR, BRD - Groupe Societe Generale, CEC si Banca Transilvania, fiecare cu cate o cota-parte de 25% din numarul total de actiuni.

Compania de asigurari Asiban a fost infiintata in 1996. La sfarsitul anului 2005, Intreprinderea de Semnalizari si Automatizari Feroviare (ISAF) a vandut celorlalti actionari pachetul de actiuni pe care il detinea la Asiban, reprezentand 20% din capitalul social. Valoarea tranzactiei a fost de 12 milioane de euro. Ceilalti patru actionari ai societatii, BRD-Groupe Societe Generale, BCR, CEC si Banca Transilvania si-au crescut fiecare participatia cu 5%, pana la 25%.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/6216