Spectatorii care vor asista la concertul Leonard Cohen de la Bucuresti vor avea parte de un adevarat regal muzical. Veteranul trubadur canadian a pregatit un concert de peste trei ore pentru intalnirea din 22 septembrie cu publicul roman.
Bucurestiul este singurul oras din Europa de Est care va fi onorat de vizita lui Leonard Cohen. In rest, turneul Old Ideas, adus in Romania de Marcel Avram, cuprinde exclusiv orase din tari ca Belgia, Olanda, Danemarca, Suedia, Norvegia, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Irlanda, Turcia, Italia, Franta, Spania si Portugalia.
La Bucuresti, interesul aratat de publicul roman pentru muzica lui Leonard Cohen este la cel mai inalt nivel, toate biletele VIP Exclusive, VIP Front Stage si cele din categoria I fiind epuizate, conform organizatorilor.
Saptamana trecuta, turneul care il aduce pe trubadurul canadian si la Bucuresti a poposit in capitala Germaniei, Berlin. In minunatul decor oferit de celebrul amfiteatru Waldbuhne, artistul a sustinut un recital de trei ore si zece minute, compus din doua parti, In primul act, publicul berlinez s-a delectat cu piese nemuritoare precum Dance Me to the End of Love, The Future, Everybody Knows, In My Secret Life, Waiting for the Miracle. In cea de-a doua parte, printre piese s-au numarat Tower of Song, Suzanne, Democracy, Coming Back to You, I'm Your Man, Hallelujah sau Take This Waltz.
Leonard Cohen se infatiseaza publicului in tinuta care l-a consacrat: in costum, cu cravata si palarie. Pe intreaga durata a spectacolului, marele artist are grija atat sa comunice cu publicul, dar si sa-i evidentieze pe muzicienii care ii asigura acompaniamentul. Acestora le urmareste prestatia cu palaria in dreptul inimii, in semn de respect.
In actualul turneu mondial, Leonard Cohen are alaturi fabulosul grup de acompaniament din care fac parte Roscoe Beck (bas, contrabass, director muzical), Neil Larsen (acordeon, alte instrumente cu clape), Rafael Gayol (tobe, percutie), Mitch Watkins (chitara), Javier Mas (chitara, lauta), Sharon Robinson & Webb Sisters (voci aditionale), precum si violonistul moldovean Alexandru Bublitchi.
Lista pieselor interpretate de Leonard Cohen la Berlin, posibil a fi repetata cu succes si la Bucuresti, se prezinta astfel: Dance Me to the End of Love, The Future, Bird on the Wire, Everybody Knows, Who by Fire, Darkness, Sisters of Mercy, Amen, Come Healing, In My Secret Life, Waiting for the Miracle, Going Home, Anthem.
Partea a doua: Tower of Song, Suzanne, Night Comes On, Heart with No Companion, The Gypsy's Wife, The Partisan, Democracy, Coming Back to You, Alexandra Leaving, I'm Your Man, Hallelujah, Take This Waltz. La bis: So Long, Marianne, First We Take Manhattan, Famous Blue Raincoat, "f it be Your Will, Closing Time, Tried to Leave You si Save the Last Dance for Me.
Concertul Leonard Cohen de la Bucuresti are loc in Piata Constitutiei, pe data de 22 septembrie, cu incepere de la orele 20. Evenimentul se bucura de sprijinul Primariei Municipiului Bucuresti si al Consiliului Local al Municipiului Bucuresti, prin ArCuB si CPPESCTB.
Ultimele bilete la concertul Leonard Cohen se gasesc la vanzare prin Reteaua Eventim: magazinele GERMANOS, ORANGE, VODAFONE, DOMO, LIBRARIILE HUMANITAS, CARTURESTI si pe www.eventim.ro.
http://www.banknews.ro/stire/62006_setlistul_concertului_leonard_cohen_de_la_bucuresti.html