Ministerul Finantelor Publice a imprumutat joi 599,75 milioane de lei de la bancile comerciale, printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discount, plasata la licitatie prin intermediul Bancii Nationale a Romaniei.
Titlurile de stat au scadenta la un an, iar nivelul mediu al randamentului la care a fost adjudecata emisiunea este de 6,07%. Nivelul mediu ponderat al ratei discount-ului a fost de 5,72%.
Valoarea totala a emisiunii a fost de 600 milioane de lei, iar cererea totala din partea celor 12 banci care au participat la licitatie a fost de 1,981 miliarde lei, dar MFP a respins ofertele bancilor care au depasit un randament de 6,09%.
La licitatie au depus oferte de cumparare de titluri de stat 12 banci - Alpha Bank Romania, BRD - Groupe Societe Generale, Banca Comerciala Carpatica (BCC), Banca Comerciala Romana (BCR), Banca Transilvania, Bancpost, CEC Bank, Citibank Romania, ING, Raiffeisen Bank, RBS Bank Romania si UniCredit Tiriac Bank.
Ministerul Finantelor Publice a programat imprumuturi de 3,3 miliarde de lei de la banci in luna septembrie, prin sase emisiuni de certificate de trezorerie si obligatiuni de stat.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/61859_mfp_a_imprumutat_joi_599,75_milioane_de_lei_de_la_banci.html