Dupa locul intai obtinut in clasamentul pe echipe la Raliul Aradului si doua titluri de Campion National asigurate cu doua etape inainte de finalul campionatului, BCR Leasing Rally Team se pregateste sa ia startul la Raliul Tara Barsei, penultima etapa a Campionatului National de Raliuri Dunlop 2012.
"Obiectivul principal la aceasta etapa va fi sa ne mentinem pe locul intai in clasamentul echipelor. Suntem increzatori ca putem realiza acest obiectiv si ne bazam pe istoricul pilotilor nostri la acest raliu. Voi fi si eu alaturi de echipa, in teren de aceasta data, asadar ne vedem la Brasov!” - Alexandru Pitigoi, Director General Colina Motors
Pilotii BCR Leasing Rally Team asteapta cu nerabdare etapa de la Brasov, care va aduce echipa cu un pas mai aproape de castigarea titlului national.
"Dupa castigarea titlului de Campioni Nationali la clasa 3 cu doua etape inainte de final, mergem la Brasov fara presiunea rezultatului individual, ramanand sa ne concentram pe cumularea a cat mai multe puncte in clasamentul echipelor, unde BCR Leasing Rally Team este lider. Traseul este unul foarte frumos, chit ca geometria in Y a probelor ar permite si alte variatii pe aceeasi tema a sensului probelor speciale. Finalul sezonului va fi unul extrem de animat, mai ales la clasamentul general, cel pe echipe si la Cupa Dacia, asa ca speram ca publicul sa fie prezent in numar mare. Vreau sa multumesc inca o data partenerilor BCR Leasing, Mobil 1 prin Star Lubricants, Pirelli, Colina Motors si Life Care si copilotului Boti Csomortani pentru un sezon superb! In cele doua etape ramase vom merge pentru echipa si public!” - a declarat Edwin Keleti.
"Raliul Tara Barsei este o cursa care imi place si care se afla destul de aproape de casa mea, un traseu pe care l-am si parcurs de-a lungul timpului cu bicicleta de cateva ori. Si vreau sa cred ca ne-am "imprietenit” destul de bine. Vom incerca sa mai facem un pas in atingerea obiectivului propus, de aceea imi doresc sa fim feriti de probleme tehnice sau pene. Vom avea si de data aceasta o concurenta puternica prin prezenta la start a lui Vlad Cosma, Sebi Barbu si George Grigorescu. Spectacolul automobilistic este foarte important pentru ca pe marginea traseului vor fi prezenti si destul de multi spectatori, mai ales pe noua proba superspeciala din centrul orasului Brasov.” - a declarat Alex Filip, castigatorul titlului de Campion National al clasei 5, cu doua etape inainte de finalul campionatului.
Vali Porcisteanu spera ca la Brasov va depasi seria ghinioanelor din ultima perioada si va lupta cu toate fortele pentru cucerirea titlului national. "Pot spune ca Raliul Tara Barsei, supranumit si "raliul de casa”, la Brasov bifand si cele mai multe etape castigate, este unul dintre raliurile mele preferate. Configuratia si suprafata probelor speciale este una care imi place si pe care m-am simtit bine de fiecare data, inca din 2004, atunci cand am parcurs acest traseu pentru prima data cu Dacia Nova. Sezonul trecut, victoria din etapa derulata in deja celebrul "triunghi” Azuga-Predeal-Sacele, a avut un rol determinant in lupta noastra pentru titlul de campion si se pare ca si in acest an suntem "obligati” sa repetam acest succes, pentru a pleca de la Raliul Tara Barsei cu sanse la cucerirea celui de-al doilea titlu national. Lupta va fi una extrem de stransa si voi incerca sa dau tot pentru a ne atinge obiectivul, desi din pacate situatia financiara in care ne aflam nu mai permite acest lucru. Sper ca ghinioanele s-au incheiat, putandu-ne astfel concentra doar la lupta de pe probele speciale, acest raliu fiind poate unul dintre cele mai solicitante de pana acum.”
Raliul Tara Barsei se va desfasura la Brasov in perioada 7 - 8 septembrie 2012. Cu o lungime totala de 370,82 km, competitia va fi disputata pe 8 probe speciale de macadam, cu o lungime de 102,6 km.
http://www.banknews.ro/stire/61770_bcr_leasing_rally_team_-_un_nou_start_catre_castigarea_titlului_nationa.html