Laptele si painea se vor scumpi din cauza secetei, care a ridicat costurile de productie si preturile materiilor prime, dar a diminuat productia agricola, considera reprezentatii fermierilor.
"Pretul laptelui va creste cu 30% pana in iarna pentru ca producatorii trebuie sa-si acopere costurile, iar furajele sunt extrem de scumpe. Exista fermieri care vand direct laptele prin reteaua de automate de lapte sau direct in piata si pot modifica preturile. Insa cei care dau laptele catre procesare nu au cum sa modifice preturile decat intr-o intelegere cu procesatorii. Am inteles ca unele fabrici accepta o majorare de pret chiar cu 1 septembrie", a declarat, vineri, presedintele Partidului Popular (PP) si presedinte al Asociatiei Crescatorilor de Vaci Holstein-Ro, Costel Caras.
Acesta considera ca si painea se va scumpi din cauza exporturilor masive de grau din aceasta perioada si care vor diminua rezerva interna de grau.
"Oamenii cu cap cumpara grau in aceasta perioada pentru ca anul acesta a fost seceta peste tot in lume nu numai in Romania, iar noi vindem acum foarte repede pentru ca nu avem acces la credite, nu avem unde sa depozitam productia si sa ne platim investitiile facute. Suntem obligati sa vindem imediat, iar acest lucru se va rasfrange in scumpirea painii. Noi vom termina rezerva in ianuarie si pe urma va trebui sa cumparam. Noi vindem tot acum si pe urma cumparam ca sa facem paine, dar la un alt pret, probabil la un pret dublu", a adaugat Caras Costel.
Potrivit sursei citate, producatorii romani nu au unde sa isi depoziteze marfa pentru ca toate marile depozite de cereale sunt in mana strainilor.
''Exista firme mari care au cumparat toate silozurile de capacitate mare din Romania. De fapt toate marile depozite de cereale sunt in mana strainilor, acestea au finantari puternice si cumpara tot graul din piata. Este o problema foarte grava pe care statul nu trebuia sa o accepte", a mentionat presedintele PP.
Reprezentantul fermierilor considera ca sprijinul oferit de Ministerul Agriculturii pentru diminuarea efectelor secetei, de 100 de lei pe hectar, in limita a 10 hectare, este foarte putin pentru nevoile agricultorilor.
"Ajutorul de 100 de lei este un ajutor bun, dar este foarte putin, in conditiile in care pentru un hectar de porumb investesti 2.500 de lei. In negocierile pe care le-am avut cu reprezentantii MADR au vrut sa ne prosteasca cu o Hotarare de Guvern prin care sa ne dea sprijinul pentru situatia grava prin care trecem peste patru ani. Am refuzat aceasta hotarare si am cerut sa plateasca suma maxima pe hectar negociata cu Bruxelles-ul, de 180 euro pe hectar. Ea va scadea probabil cu 8 euro pentru ca am depasit suprafata din tratat, deci va ajunge undeva la 172 euro. I-am supus ministrului ca nici nu ne gandim ca nu va plati aceasta suma si ca va incepe cu greaua mostenire. De asemenea, pentru animale am negociat suma maxima si aici vorbim de 340 de milioane de euro, adica in jur de 650-700 de lei pentru o vaca si 60-70 lei pentru o oaie", a spus seful PP.
Caras a mai adaugat ca seful de la agricultura a acceptat propunerea agricultorilor, problema cea mai grea fiind insa obtinerea banilor de la Ministerul Finantelor Publice.
"Ministrul a acceptat propunerea noastra, dar trebuie sa o duca la finante si sa ia banii, ceea ce este foarte greu. Imi aduc aminte de domnul comisar Ciolos, care mi-a spus odata, cand era ministru, ca: pana si portarul mi se pare ca e mai important ca mine la Ministerul Finantelor, iar eu sunt ministrul Agriculturii", a subliniat reprezentantul fermierilor.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/61500_laptele_si_painea_se_vor_scumpi_din_cauza_secetei.html