Masura BNR de a plafona lichiditatile din piata monetara a dus la aprecierea leului, dar a crescut nivelul dobanzilor, fenomen problematic pe termen lung.
La inceputul saptamanii trecute, BNR a plafonat la doar cinci miliarde lei lichiditatea oferita pentru o saptamana bancilor comerciale, in schimbul garantiei cu titluri de stat, dupa o scadere prealabila de la nivelul de sase miliarde de lei. Este prima data cand BNR recurge la o astfel de masura de plafonare a sumelor de la licitatiile Repo, in conditiile in care imprumuturile zilnice ale bancilor ajunsesera si la 12 miliarde lei.
Dupa prima plafonare, Ministerul Finantelor (MF) a solicitat bancilor comerciale un imprumut de 700 de milioane de lei pe durata de un an. Dobanzile cerute de banci statului au crescut de la 5,25% - 5,60% la 5,66% - 5,70%. Dupa ce BNR a decis sa restranga si mai mult lichiditatile din piata, reducand plafonul REPO de la sase la cinci miliarde de lei, MF a ajuns sa primeasca oferte de finantare pe opt luni, nu pe 12 luni, cu o dobanda medie de 5,91% si maxima de 6,15%.
Intre timp, dobanzile pe piata interbancara au crescut zilnic de la 5,18% la 6,16%, in decurs de o saptamana, iar tendinta se va pastra. Strategia BNR este de a sustine leul prin orice mijloace. Strangand leii din piata interbancara, lichiditatea scade si, cu mai putini lei pentru aceeasi cantitate de valuta, este clar ca leul se apreciaza.
Vine scumpirea ratelor la creditele in lei
Prin strategia de a tine cursul leului in raport cu euro la un nivel rezonabil, BNR poate afecta economia prin scumpirea imprumuturilor in lei.
Integral in Capital.ro.
http://www.banknews.ro/stire/61350_bnr_apara_cursul,_dar_risca_scumpirea_creditului_in_lei.html