Ministerul Transporturilor si Infrastructurii isi asuma privatizarea CFR Marfa pana in decembrie 2012, a declarat, miercuri, ministrul Ovidiu Silaghi, la finalul intrevederii cu reprezentantii misiunii comune a Fondului Monetar International, Comisiei Europene si a Bancii Mondiale.
Potrivit Ministerului Transporturilor, in cadrul intalnirii s-au analizat stadiul privatizarii CFR Marfa si vanzarea unui pachet minoritar al companiei TAROM SA. In ce priveste CFR Marfa, discutiile s-au axat pe marginea etapelor aferente procesului de privatizare pentru obtinerea celui mai bun pret pe piata.
Ovidiu Silaghi a declarat ca Ministerul Transporturilor si Infrastructurii isi asuma privatizarea CFR Marfa pana in decembrie 2012, subliniind ca si in cazul celui mai pesimist scenariu acest deziderat va fi atins.
Un alt subiect aflat pe ordinea de zi a fost cel al introducerii managementului privat in companiile de stat.
La nivelul ministerului a fost luata decizia de a extinde introducerea managementul privat de la cele doar doua companii (CFR SA si CFR Calatori) vizate initial, la alte opt societati, a caror cifra de afaceri depaseste 7,3 milioane euro. Totodata, exista in derulare contracte de asistenta pentru selectarea managerilor si membrilor consiliilor de administratie pentru companiile selectate sa beneficieze de management privat. Ca si masuri corelate cu acest proces de selectare a managerilor si membrilor consiliilor de administratie, se fac demersuri pentru modificarea de urgenta a statutelor companiilor, in conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanta corporatista.
Au fost, de asemenea, punctate masurile de reorientare a companiilor catre piata, reducerea cheltuielilor si cresterea veniturilor, implementarea acestora vizand cu precadere CFR SA.
Ministrul Transporturilor a precizat ca institutia pe care o conduce trebuie si isi doreste sa demonstreze angajamentul in indeplinirea masurilor de reforma in sectorul transporturilor si in respectarea termenelor aferente.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/61115_ovidiu_silaghi_mti_cfr_marfa_va_fi_privatizata_pana_in_decembrie.html