BankNews.ro - The Business Republic

Reuniunea pentru anul 2012 din Cipru, cu privire la IMM-uri
Afaceri | Data Publicarii: 30-07-2012

Cipru, detinatoarea presedintiei UE, va plasa IMM-urile in centrul proceselor decizionale ale acestui an, urmand sa gazduiasca o reuniune pe tema problemelor cu care se confrunta IMM-urile. Reuniunea, care este anuntata oficial astazi, va avea loc la Nicosia in zilele de 15 si 16 noiembrie 2012 si va aduce laolalta IMM-uri, organizatii de afaceri, autoritati guvernamentale la nivel european, national si regional, universitari si reprezentanti mass media pentru a ajuta IMM-urile sa beneficieze de un "Start spre crestere”.

Cel care va anunta reuniunea este Ministrul Comertului, Industriei si Turismului din Cipru, Neoklis Sylikiotis. Acesta a declarat:

"Mai mult ca niciodata, IMM-urile detin acum cheia impulsionarii cresterii economice in Europa. Reuniunea va oferi o oportunitate deosebita pentru abordarea unora dintre cele mai critice probleme cu care se confrunta micile companii si va fi o ocazie de a schimba idei si de a impartasi initiative politice care au avut succes in incurajarea cresterii IMM-urilor.

In Cipru, IMM-urile detin o cota de 99% din totalul intreprinderilor, astfel incat Nicosia pare a fi o locatie adecvata pentru prima reuniune europeana privitoare la IMM-uri.”

Reuniunea pentru IMM-uri recunoaste importanta angajamentului Uniunii Europene fata de IMM-uri si succesul Uniunii in implementarea Legii pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii si a Cadrului politic pentru IMM-uri la nivelul fiecarui stat membru. Delegatii care vor lua parte in cadrul reuniunii vor purta discutii dinamice si interactive si vor participa la seminarii de lucru alaturi de IMM-uri si de organizatii care au avut succes in promovarea companiilor mici.

Reuniunea va culmina cu ceremonia anuala de decernare a Premiilor pentru promovarea intreprinderilor europene, celebrand organizatiile care au ajutat in ultimul an la promovarea antreprenoriatului la nivel national, regional sau local. 

IMM-urile reprezinta motorul de crestere al Europei: peste 99% dintre totalul de companii sunt de dimensiuni mici sau medii, iar peste 85% din totalul locurilor de munca crate in ultimii ani se datoreaza IMM-urilor.  Avand in vedere importanta acestora, este esential ca IMM-urile sa aiba un cuvant de spus atunci cand factorii de decizie la nivel european si national elaboreaza regulile care contureaza mediul de afaceri in care micile companii evolueaza in fiecare zi.

Gasirea unor modalitati de a sprijini IMM-urile pe masura ce iau un "Start spre crestere” este un obiectiv major pentru Europa, iar prima reuniune organizata vreodata pentru IMM-uri este doar una din caile prin care Comisia Europeana doreste sa plaseze micile intreprinderi si mestesugarii in mijlocul proceselor decizionale.

http://www.banknews.ro/stire/60813_reuniunea_pentru_anul_2012_din_cipru,_cu_privire_la_imm-uri.html