BankNews.ro - The Business Republic

Banca Italo Romena prezinta noile sale linii strategice
Finante-Banci | Data Publicarii: 13-07-2012

In cadrul unei conferinte de presa, conducerea Bancii Italo Romena si-a prezentat noile linii strategice pentru perioada urmatoare.

La conferinta care s-a tinut astazi la sediul Bancii din Str. Gara Herastrau nr. 2-4, a fost prezenta noua echipa manageriala alcatuita din Paolo Mariani - Directorul General (foto), Gheorghe Muntean - Directorul Sucursalei Bucuresti, Roberto Broggini - Directorul Comercial si Lucio Boato - Directorul Directiei Credite.

La patru luni de la numirea sa in functia de Director General al Bancii Italo Romena, Paolo Mariani a prezentat strategia pe care institutia o va urma pentru atingerea obiectivelor economice stabilite deservind totodata in mod optim teritoriile in care opereaza.

"Am venit in Romania acum patru luni cu dorinta de a cunoaste acest teritoriu in care institutia noastra opereaza, avand in vedere investitiile italiene importante ce s-au facut in aceasta tara. Dupa analizarea atenta a contextului local si a oportunitatilor oferite de piata, astazi putem vorbi despre noile linii strategice ale institutiei”, a declarat Paolo Mariani, Director General al Bancii Italo Romena. "Strategia noastra se va concentra pe segmentul Intreprinderilor Mici si Mijlocii, atat romanesti, cat si italiene, si a retelei cu care aceasta interactioneaza. Ma refer in mod special la societatile de consultanta si la practicantii de Profesii Liberale. Bineinteles nu vom neglija segmentul persoanelor fizice pentru care realizam un proiect de remodelare a portofoliului de produse si servicii astfel incat acestea sa fie in sintonie cu asteptarile acestora”, a adaugat Paolo Mariani.

Noua conducere a Bancii are in vedere rearticularea si intarirea retelei comerciale pentru realizarea unei legaturi mai apropiate cu teritoriul si pentru cresterea eficientei operatiunilor. Banca Italo Romena pregateste de asemenea lansarea de produse si servicii concepute pentru a raspunde necesitatilor specifice ale segmentelor carora acestea le sunt adresate.

"Politica comerciala a Bancii este gandita pentru a putea deservi la 360◦ nevoile profesionale si personale ale clientilor. Astfel, pentru clientii persoane fizice, pe langa produsele de creditare pentru investitii imobiliare si nevoi personale, portofoliul de produse va fi completat cu o serie de produse precum cardurile de credit cu perioada de gratie si facilitati suplimentare, imprumuturi pentru finantarea cheltuielilor pentru ingrijiri medicale sau pentru studii universitare si postuniversitare si produse de economisire”, a declarat Roberto Broggini, Directorul Comercial al Bancii Italo Romena. "Pentru segmentul Intreprinderilor Mici si Mijlocii si cel al Profesiilor Liberale vor fi lansate linii de credit pentru investitii si pentru sustinerea activitatii curente, avand conditii economice avantajoase, pachete de produse si servicii la costuri reduse, carduri de credit Business si produse de economisire. O alta linie de business pe care o propunem acestei categorii de clientela este aceea a leasing-ului de tip instrumental, auto si imobiliar, urmare a preluarii acestei ramuri de activitate de la Italo Romena Leasing”, a adaugat Roberto Broggini.

In ceea ce priveste activitatea de creditare a institutiei, Directorul Directiei Credite, Lucio Boato, a reafirmat sprijinul pe care Banca il ofera clientelei prin punerea la dispozitie de produse adaptate la particularitatile solicitantilor.

"Banca va continua activitatea de acordare de credite atat catre persoane fizice, cat si catre mediul de afaceri, revizuind portofoliul de produse dar si lansand alte produse, cu respectarea in continuare a principiilor de prudenta impuse de actualul context economic”, a declarat Lucio Boato, Directorul Directiei Credite a Bancii Italo Romena.

Banca va fi prezenta si in sectoarele agriculturii si al energiei regenerabile precum si in cel al fondurilor structurale, cu produse de cofinantare si servicii de consultanta, prin colaborarea cu companii specializate in realizarea unor astfel de proiecte.

"Printre prioritatile Bancii  se numara continuarea investitiilor in sisteme informatice, dupa schimbarea din 2011 a solutiei de core-banking si internet banking, precum si in cadrul activitatilor de supraveghere si control prin implementarea de aplicatii specifice in privinta activitatii de cunoastere a clientelei”, a declarat Gheorghe Muntean, Directorul Sucursalei Bucuresti.

Banca Italo Romena

Banca Italo Romena a fost infiintata in anul 1980 si reprezinta un prim exemplu de joint-venture intre Italia si Romania in sectorul bancar. Din anul 2000, face parte din Grupul Veneto Banca, care se afla printre primele 12 institutii financiar-bancare din Italia. 

Din 2001, Banca Italo Romena si-a dezvoltat treptat reteaua teritoriala si portofoliul de clienti. Dintr-o banca orientata, la inceput, catre segmentul corporate, in special catre societatile italiene, aceasta s-a deschis, cu timpul, si catre societatile romanesti si catre segmentul retail. 

Sediul central al Bancii Italo Romena se afla in Italia (provincia Treviso), iar in Romania aceasta opereaza prin Sucursala Bucuresti, a carei retea cuprinde 22 de agentii, dintre care 5 se afla in Bucuresti si 17 sunt situate in cele mai importante orase.

http://www.banknews.ro/stire/60418_banca_italo_romena_prezinta_noile_sale_linii_strategice_.html