Deprecierea leului ar genera venituri mai mari la bugetul de stat, pentru ca unele taxe se calculeaza si in functie de cursul de schimb, a declarat miercuri ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu.
"Sigur ca noua nu ne convine un curs depreciat, dar unele impozite si taxe se calculeaza si in functie de curs, deci ele inseamna ca ar genera venituri mai mari la bugetul de stat, dar nu ne ghidam dupa acest parametru", a spus Georgescu intr-un briefing de presa la Guvern.
El a pus deprecierea leului pe seama turbulentelor din zona euro.
"Deprecierea de circa un ban fata de cursul din ultimele zile probabil ca vine pe fondul turbulentelor din zona euro, pentru ca in plan economic Guvernul, premierul si eu, personal, ne ocupam foarte strict de mentinerea stabilitatii financiare, a unui mediu economic predictibil si de mentinerea atractivitatii pentru investitorii straini si autohtoni", a sustinut vicepremierul.
Georgescu a evitat sa precizeze daca demersurile majoritatii parlamentare pentru suspendarea din functie a presedintelui Traian Basescu influenteaza cursul de schimb al leului.
"Eu lucrez la Guvern, ceea ce face dincolo Parlamentul este o scena democratica, in care se lucreaza dupa regulamente proprii", a afirmat ministrul Finantelor.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/60171_ministrul_finantelor_deprecierea_leului_poate_aduce_venituri_mai_mari_la_buget.html