BankNews.ro - The Business Republic

Pozitia BCR Romania privind decizia de retrogradare a ratingului bancii
Finante-Banci | Data Publicarii: 07-06-2012

Cititi mai jos comunicatul de presa oficial trimis de catre reprezentantii BCR redactiei BankNews.ro, referitor la decizia Moody's de a scadea ratingul bancii la "Ba1". 

Decizia Moody's privind modificarea ratingurilor BCR este in linie cu repozitionarea generala a ratingurilor subsidiarelor bancilor austriece generata de criza prelungita din zona Euro. Modificarea ratingului are un impact limitat asupra BCR, intrucat banca beneficiaza de lichiditate solida, sustinuta de cea mai mare si mai stabila baza de depozite din Romania

BCR ramane liderul pietei in ceea ce priveste atragerea de depozite (+2,6% crestere anuala) si acordarea de credite, astfel incat banca dispune de toate mijloacele pentru a sprijini cresterea economica a Romaniei. In 2012, BCR a continuat sa isi intareasca pozitia de lider piata, controland o cota de piata de 20% dupa active, in timp ce portofoliul de credite a continuat sa creasca, chiar in contextul unei cereri de credite destul de firave.

BCR administreaza o afacere sanatoasa si durabila, intr-un mediu economic dificil. In plus, BCR dispune 100% de suportul bancii mama, Erste Group care pe parcursul ultimului an, si-a majorat participatia in cadrul BCR de la aproximativ 68% la peste 93%. Expunerea totala a Erste Group fata de Romania a crescut din martie 2009 cu aproape 2 miliarde de EU pana la 8,5 miliarde Euro.

Comunicat de presa

http://www.banknews.ro/stire/59459_pozitia_bcr_romania_privind_decizia_de_retrogradare_a_ratingului_bancii.html