BankNews.ro - The Business Republic

LinkedIn ancheteaza un posibil furt de 6,4 milioane de parole
IT&C | Data Publicarii: 07-06-2012

Reteaua sociala profesionala LinkedIn a anuntat miercuri ca ancheteaza un posibil furt de mai mult de 6,4 milioane de parole de acces, transmite AFP. "Echipa noastra examineaza informatiile despre parolele furate", a anuntat LinkedIn pe contul de Twitter. 

Mai multi experti in securitate informatica au semnalat furtul acestor date pe un forum al hackerilor rusi. 

Graham Cluley, de la firma britanica de securitate informatica Sophos, a declarat ca mesajul postat pe acest forum contine, "cel putin partial, parolele de LinkedIn" furate. "Desi datele care au fost publicate nu contin adresele de e-mail, putem considera ca ele se pot gasi de acum in mainile unor infractori", a avertizat Cluley. 

Expertul le recomanda tuturor utilizatorilor de LinkedIn sa isi schimbe cat mai rapid posibil parolele, din motive de precautie. 

De asemenea, utilizatorii ar trebui sa se asigure ca noua parola nu este folosita pe alte site-uri si ca este dificil de descoperit. 

"Iar daca utilizati aceeasi parola pe mai multe site-uri, asigurati-va ca o schimbati si pe aceea. Nu mai folositi niciodata aceeasi parola pe mai multe site-uri", incheie expertul britanic. 

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/59424_linkedin_ancheteaza_un_posibil_furt_de_6,4_milioane_de_parole.html