BankNews.ro - The Business Republic

Cum sa economisim: Alternative la clasicele depozite bancare
Finante-Banci | Data Publicarii: 28-05-2012

Romanii par sa fi invatat lectia predata de criza. Anul acesta, atat firmele cat si persoanele fizice din Romania au economisit mai mult si s-au imprumutat mai putin. In aceste conditii, tot mai multi oameni ar putea cauta alternative la clasicele depozite bancare, pentru a-si plasa economiile. Pentru cei care sunt dispusi sa isi asume un risc, exista plasamente care pot aduce castiguri substantiale, insa si pierderile pot fi pe masura.

Fondurile de investitii

Desi fondurile de investitii exista in Romania de circa 17 ani, sunt inca putine persoane care aleg aceste plasamente, unul dintre motive fiind si istoricul lor nu foarte atragator. Oamenii care au pierdut bani cu FNI si Caritas sigur nu au uitat.

La finele primului trimestru, numarul persoanelor care aveau plasamente in fondurile de investitii se apropia de 240.000, cei mai multi bani fiind atrasi de fondurile monetare si de cele diversificate.

Fondurile monetare sunt si fondurile cu cel mai scazut grad de risc, iar cele diversificate pot oscila intre un tip de fond si altul, in functie de sentimentul din piata.

Spre deosebire de depozitele bancare, care sunt infiintate pe o perioada determinata (o luna, 3 luni, un an, etc.), fondurile de investitii nu au o perioada definita, investitorul putand sa-si retraga banii oricand are nevoie.

Pe de alta parte, la un fond de investitii nu stii inainte care este randamentul obtinut, pe cand la depozite, dobanda este aflata inainte de deschiderea depozitului. Fondurile de investitii au randamente variabile, in functie de gradul de risc.

Un grad de risc mai scazut, similar cu cel al depozitelor, il au fondurile monetare si cele cu plasamente in obligatiuni.

Asigurari unit-linked

O alta alternativa de investitii sunt si asigurarile unit-linked. Acest tip de asigurari de viata ofera protectia prin asigurare si posibilitatea investirii. Astfel, asigurarile unit-linked au o componenta de investitie, adica o parte din prima platita va fi plasata in diferite fonduri de catre compania de asigurari.

Clientul are posibilitatea de a alege intre programe de investitii cu grade diferite de risc: de la programe de investitii cu grad scazut de risc (bonuri de tezaur, titluri cu venit fix) pana la cele cu grad ridicat de risc (care au in componenta titluri cu venituri variabile sau investitii pe piete de capital).

Asiguratul are dreptul de a alege fondurile si structura in care se vor investi banii, deasemenea avand posibilitatea sa schimbe aceasta structura pe parcursul derularii asigurarii. In schimbul primei de asigurare, asiguratul va primi o cota parte din investitiile facute, "unit-uri" la fondul de investitii respectiv.

Rascumpararea totala a politei se poate face de obicei oricand fiind egala cu valoarea contului (aceasta este reprezentata valoarea "unit-urilor" din fondurile financiare ale societatii de asigurare) minus taxa de rascumparare totala.

Actiunile companiilor listate

Desi puternic lovite de criza financiara, actiunile de la Bursa au adus castiguri importante investitorilor, de-a lungul timpului. 

Totusi, investitiile la Bursa sunt destul de putin cunoscute in Romania, in prezent fiind activi circa 4.000 de investitori, in scadere drastica fata de 2007, inainte de inceperea crizei financiare.

Integral in TVRInfo.ro

http://www.banknews.ro/stire/59174_cum_sa_economisim_alternative_la_clasicele_depozite_bancare.html