Grupul Renault este prezent la prima editie a targului "eJobs Expo”, cel mai mare targ de joburi si cariera din tara, organizat in Bucuresti, in perioada 11 - 12 mai 2012.
Grupul Renault recruteaza specialisti pentru treizeci de proiecte in domeniile inginerie, fabricatie, servicii, comercial si achizitii la Automobile Dacia (Mioveni), Matrite Dacia (Pitesti) si Renault Technologie Roumanie (Bucuresti). Fiecare proiect are unul sau mai multe posturi asociate.
Sunt vizati in principal candidati cu studii in domeniul tehnic si cu minim trei ani experienta profesionala. In functie de specificul posturilor, acestia trebuie sa cunoasca una sau mai multe limbi straine: franceza, engleza sau rusa. In plus, ei trebuie sa dea dovada de capacitate de lucru in echipa si in transvers, capacitate de comunicare si sa fie disponibili pentru a se muta in Bucuresti, Pitesti sau Mioveni.
Cei interesati sa aplice in cadrul Grupului Renault pot afla informatii complete despre posturile vizate direct la standul Grupului Renault, de la specialistii in resurse umane sau de pe ecranele "info center touch screen” instalate in stand.
http://www.banknews.ro/stire/58749_grupul_renault_este_prezent_la_ejobs_expo.html