Incepand cu luna iunie 2012, Johann Lurf renunta la pozitia de Presedinte al Volksbank Romania, dupa 2 ani in care a ocupat aceasta functie.
Ca urmare a dorintei noilor actionari de a oferi mai mult sprijin subsidiarei din Romania, acestia au convenit deja asupra succesorului sau, insa numele noului Presedinte va fi anuntat dupa ce va primi aprobarea din partea BNR. Actionarii vor sa numeasca la conducerea Volksbank Romania un manager cu o vasta experienta bancara pe plan international.
Wolfgang Perdich, Presedinte al Consiliului de Supraveghere, declara: "Johann Lurf a acceptat pozitia de Presedinte intr-un moment in care banca se confrunta cu o serie de probleme. A fost o provocare careia i-a facut fata cu succes, reusind sa imbunatateasca in mod semnificativ pozitia bancii, atat pe plan intern cat si pe plan extern. Cu toate acestea, noua structura a actionariatului VBRO face loc unei mai mari implicari din partea celorlalti actionari”.
"As vrea sa subliniez faptul ca aceasta schimbare nu va afecta in niciun fel operatiunile bancii. Din contra, actionarii nostri ne vor acorda si mai mult sprijin de acum inainte. In ceea ce ma priveste, sunt fericit ca am avut ocazia sa lucrez cu oameni dedicati si ca impreuna am reusit sa reasezam activitatile bancii,” - declara Johann Lurf.
Johann Lurf are peste 30 de ani experienta in domeniul bancar, dintre care peste 15 ani numai in Grupul Volksbank. Inainte de a prelua pozitia de Presedinte in cadrul Volksbank Romania, acesta a condus Volksbank Cehia timp de 14 ani, fiind unul dintre cei mai longevivi Presedinti ai Grupului.
Comunicat de presa
http://www.banknews.ro/stire/58527_johann_lurf_se_retrage_de_la_conducerea_volksbank_romania.html