Un numar de 17 candidati s-au inscris in cursa electorala, la Bucuresti, pentru functia de primar general al Capitalei.
Actualul edil general, independentul Sorin Mircea Oprescu, sustinut de Uniunea Social Liberala, candideaza pentru al doilea mandat consecutiv, propunandu-le bucurestenilor continuarea proiectelor incepute.
Conform hotararii postate pe site-ul BEM, in urma examinarii actelor depuse de candidatul independent Sorin Oprescu pentru functia de primar general al municipiului Bucuresti, Biroul Electoral a constatat ca au fost indeplinite conditiile legale.
Partidul Democrat Liberal candideaza la Bucuresti cu Silviu Vasile Prigoana, printre ale carui prioritati anuntate se afla problema cainilor comunitari.
Senatorul Anghel Iordanescu va candida pentru fotoliul de primar general din partea Uniunii Nationale pentru Progresul Romaniei, BEM admitand, conform hotararii afisate pe site, candidatura sa. El isi doreste o "administratie curata si cinstita", "o Capitala in care sa se rezolve si problema transportului, a parcarilor si celelalte probleme de infrastructura".
Si finantatorul Stelei, europarlamentarul George Becali, s-a inscris in cursa pentru functia de primar general din partea Partidului Noua Generatie Crestin Democrat, el sustinand, dupa depunerea candidaturii, ca, in cazul in care va castiga, va construi cate zece biserici in fiecare sector din Bucuresti.
Tot ca independent candideaza pentru fotoliul de primar si Nicusor Daniel Dan, presedintele Asociatiei "Salvati Bucurestiul", care a declarat ca isi doreste ca orasul "sa devina un centru regional in IT, in industrii creative si in invatamantul superior".
Conform hotararilor afisate pe site-ul BEM, Biroul a admis, pana in prezent, si candidaturile lui Petre Popeanga - propus de Partidul Romania Mare, Vasile Horia Mocanu - propus de Partidul Poporului - Dan Diaconescu si Constantin Ionescu - propus de Partidul Social Democrat al Muncitorilor.
Au mai fost admise de BEM candidaturile lui Petrica Dima - propus de Partidul Socialist Roman, Irinel Adrian Columbeanu - propus de Partidul Popular si al Protectiei Sociale, Constantin Cojocaru din partea Partidului Poporului PP - LC si Alexandru Vladu din partea Aliantei Partidul Popular European (Crestin Democrati) si Democrati Europeni, acesta din urma avand depusa candidatura pentru consilier local.
Candidatul Partidului "Totul pentru Tara" la functia de primar general este Florin Dobrescu, din partea Partidului Alianta Socialista din Romania candideaza Ioan Ionita-Teodosiu, iar din partea Partidului National Democrat Crestin - Adrian Grigoriu.
Formatiunea politica lansata recent - Partidul ProDemo participa in cursa electorala pentru fotoliul de primar cu Nicolae Roman, Partidul Ecologist Roman cu Ionut Georgescu, iar Partidul Uniunea Ecologista din Romania cu presedintele Sindicatului National al Politistilor si Vamesilor 'Pro Lex', Vasile Lincu.
Data limita pentru depunerea dosarelor de candidatura a fost 1 mai, ora 24,00.
Candidaturile pot fi contestate in instanta in 48 de ore de la data depunerii documentelor la BEM.
Campania electorala pentru alegerile locale incepe pe data de 11 mai, iar scrutinul electoral va avea loc pe 10 iunie.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/58508_bem_17_candidaturi_admise_pentru_functia_de_primar_general_al_capitalei.html