BankNews.ro - The Business Republic

Investitiile obligatorii ale Chevron in Dobrogea nu figureaza in documentele desecretizate
Actualitate | Data Publicarii: 26-04-2012

Agentia Nationala pentru Resurse Minerale a publicat acordul petrolier incheiat intre statul roman si Chevron, insa documentele postate pe site-ul institutiei nu contin investitiile obligatorii pe care compania s-a angajat sa le efectueze in perimetrele concesionate in Dobrogea.

Documentele publicate nu aduc informatii in plus fata de datele prezentate ulterior in ceea ce priveste concesiunea pe 30 de ani a unor perimetre catre Chevron in Costinesti, Adamclisi si Vama Veche. 

Guvernul roman a primit acordul companiei Chevron de declasificare a contractelor de concesionare a unor perimetre petroliere din Dobrogea, a declarat, joi, premierul Mihai-Razvan Ungureanu. 

Executivul a aprobat in 20 martie trei acorduri petroliere de concesiune de explorare-dezvoltare-exploatare in trei perimetre din Dobrogea (regiunea de sud-est) pentru compania Chevron Romania, Hotararile pentru aprobarea acordurilor fiind publicate in Monitorul Oficial din 28 martie. 

Cele trei acorduri intre Chevron si Autoritatea Nationala pentru Resurse Minerale se refera la perimetrele EX 18-Vama Veche, EX-19 Adamclisi si EX-17 Costinesti. 

Tom Holst, director de tara pentru Romania al Chevron, declara, la inceputul lunii aprilie, ca decizia de secretizare a acordurilor statului cu Chevron pentru perimetrele din Dobrogea a apartinut guvernului roman. 

'Chevron are o licenta de explorare in zona Barlad si (...) Guvernul ne-a oferit trei licente de explorare in regiunea Dobrogea. Decizia de secretizare a acordurilor pentru perimetrele din Dobrogea a apartinut guvernului roman, a fost decizia ANRM, nu noi am cerut acest lucru. Noi respectam legea din Romania si decizia ANRM', a afirmat oficialul Chevron. 

Ministerul Mediului si Padurilor (MMP) din Romania a dat aviz pentru aceste acorduri petroliere, intrucat cuprind obligatii ce vizeaza protectia mediului, aspecte prevazute in Nota de Fundamentare a Hotararii de Guvern, potrivit unui comunicat al MMP din 30 martie. 

MMP precizeaza ca, in cadrul acestor acorduri, sunt stabilite conditii pentru respectarea legislatiei privind protectia mediului si gospodaririi apelor pe care Chevron Romania Holding B.V. trebuie sa le respecte. De asemenea, sunt prevazute masuri de reducere a impactului asupra mediului, de remediere a daunelor in cazul producerii acestora, precum si obligatii pentru refacerea mediului dupa finalizarea exploatarii. 

Acordurile prevad o faza initiala de explorare, care cuprinde o etapa obligatorie in care trebuie efectuate prospectiuni seismice si analize geochimice. Pentru efectuarea de prospectiuni nu este necesara obtinerea unui acord de mediu, cu parcurgerea procedurii de evaluare a impactului. 

In functie de rezultatul prospectiunilor, se poate face explorarea pentru a vedea daca exista resurse exploatabile economic. Pentru realizarea explorarii, este necesar acordul din partea autoritatilor de mediu. 

Dupa aprobarea acestor acorduri petroliere, Chevron Romania Holding BV trebuie sa realizeze mai intai prospectiunile seismice, apoi explorarea pentru a vedea daca exista resurse exploatabile economic si in final, poate trece la etapa de exploatare. 

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/58421_investitiile_obligatorii_ale_chevron_in_dobrogea_nu_figureaza_in_documentele_desecretizate.html