Ministrul Finantelor Publice, Bogdan Dragoi, va participa la reuniunea anuala a Fondului Monetar International /FMI/ si Bancii Mondiale, care are loc in perioada 20-22 aprilie la Washington.
Cu acest prilej, statele membre ale Fondului Monetar International vor discuta, la reuniunea din 20 aprilie, majorarea suplimentara a resurselor de creditare ale institutiei.
Luna trecuta, la Copenhaga, cele 17 state membre ale zonei euro au decis construirea unui fond de salvare impotriva crizei in valoare de 800 miliarde euro (1.100 miliarde de dolari). In plus, zona euro s-a angajat sa contribuie suplimentar cu 150 miliarde de euro la resursele FMI, pentru a majorare resursele de creditare ale organizatiei.
FMI solicita 'o abordare multilaterala' pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro, inclusiv intarirea sprijinului financiar al partenerilor europeni, sporirea rolului BCE, un zid de aparare european mai puternic, suplimentat prin majorarea capacitatii de creditare a FMI.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat miercuri ca Fondul a primit angajamente pentru resurse suplimentare in valoare de 320 miliarde de dolari, dupa ce Polonia si Elvetia s-au alaturat eforturilor vizand majora resurselor aflate la dispozitia FMI, transmite Reuters.
Anterior, Lagarde si-a exprimat speranta ca guvernele statelor membre ale FMI vor cadea de acord saptamana aceasta pentru a majora resursele Fondului cu peste 400 miliarde de dolari, aproximativ doua treimi fata de nivelul pe care Lagarde il considera necesar in urma cu trei luni.
Europa a anuntat deja ca va oferi aproximativ 200 miliarde de dolari iar Japonia a promis marti ca va furniza 60 de miliarde de dolari, devenind prima tara non-europeana care a facut un angajament. In schimb, SUA, primul actionar al FMI, au refuzat sa ofere noi fonduri sustinand ca au facut suficient pentru a asigura lichiditati in dolari pentru bancile din Europa.
Ministrii de finante din G20 urmeaza sa se intalneasca zilele urmatoare la Washington pentru a discuta solicitarea FMI privind majorarea resurselor.
Sursa: AGERPRES
http://www.banknews.ro/stire/58249_ministrul_finantelor_participa_la_reuniunea_anuala_a_fmi_si_bancii_mondiale.html