Pragul de 4,37 este important in primul rand pentru populatie ; pentru pietele financiare locale si internationale, nivelul de 4,4 este cel care ar da semnalul deprecierii leului. In apropierea Sarbatorilor de Paste, e de asteptat ca leul sa se aprecieze. Investitorii sunt pregatiti pentru EURRON in crestere ; pe termen lung, BNR ar putea <<lasa>> leul sa evolueze lin in tendinta pietelor financiare, respectiv peste 4,37.
Leul a agitat spiritele pe 15 martie, cand a depasit palierul psihologic de 4,37 lei pentru 1 Euro, ducand astfel referinta BNR la niveluri record, dar a ramas ulterior pe un palier in jurul acestei valori, neinregistrind alte fluctuatii majore. Pentru piata interbancara insa, pragul de 4,4 lei pentru 1 Euro, pe care moneda nationala
l-a atins in iunie 2010, este un reper mai important, reprezentand atat un nivel psihologic semnificativ, cat si varful istoric atins in interiorul unei sedinte de tranzactionare. « Daca pragul de 4,4 pentru EURRON ar fi fost depasit de la « primul asalt », atunci ar fi antrenat interesul investitorilor pe pietele financiare de a specula mai departe si mai accentuat pe deprecierea leului, conducand astfel la o miscare ampla a caderii monedei nationale, cu care nici BNR nu s-ar fi simtit confortabila. Barajul impus de Banca Centrala pare a fi unul dintre cele mai importante motive ale stabilizarii recente a cursului de schimb», a aratat Claudiu Cazacu, analist-sef al sucursalei din Romania a X-Trade Brokers.
Leul a beneficiat de « scutul » BNR, impreuna cu eliberarea unei noi transe de 500 milioane de Euro din acordul preventiv cu FMI. Evaluarea predominant optimista a unui oficial al Fondului, care a precizat ca « toate tintele programului au fost atinse », a imprastiat partial temerea instalata de riscul unor derapaje ale cheltuielilor bugetare intr-un an electoral. Leul a beneficiat si de un modest impuls pozitiv din partea interesului manifestat de patru companii inregistrate in jurisdictii externe pentru privatizarea CupruMin : pretul minim de vanzare este stabilit la aproximativ 60,25 milioane Euro, procesul de privatizare fiind mai degraba un factor de impact psihologic asupra cursului de schimb.
In aceasta saptamana, BNR va decide cel mai probabil sa scada dobanda de referinta pana la 5,25%, avand suficient spatiu de operare intrucat inflatia nu ne pune probleme majore. O dobanda mai mica reduce insa in mod traditional apetitul pentru detinerea monedei respective, dar diferenta intre dobanda de referinta a BNR pentru lei si cea promovata de Banca Centrala Europeana pentru Euro (in prezent de 1%) ramane inca destul de confortabila. « Leul ramane atractiv pentru plasamente, mizand pe diferentialul de dobanda chiar si la o dobanda de referinta de 5,25%. Insa tendinta de scadere a dobanzilor la titlurile de stat poate amplifica vulnerabilitatea leului pe termen mediu», a precizat Claudiu Cazacu.
Cursul de schimb ar putea traversa o perioada de relativa stabilitate pe termen scurt, in cazul in care BNR nu ne va surprinde cu o decizie de politica monetara opusa fata de cea asteptata. Este chiar de luat in calcul un impact pozitiv asupra leului pe masura ce ne apropiem de perioada Sarbatorilor de Paste, care aduc traditional fluxuri din partea celor care lucreaza in strainatate, din conversia in lei a veniturilor obtinute in Euro. Insa, in acelasi timp, investitorii pe pietele internationale de capital ar putea cauta un nou moment prielnic pentru pozitionarea lor impotriva leului, speculand o eventuala extindere a crizei datoriei europene catre Portugalia si Spania ori indicii de relaxare a disciplinei bugetare.
« Semnalul oferit de piata valutara in ultimele doua saptamani a fost limpede : investitorii sunt pregatiti sa duca mai sus cotatia EURRON… daca ii <<lasa>> BNR, desigur. Deocamdata cel putin, BNR <<spune nu>>, asa incat speculatorii raman <<la panda>>. Pe termen lung insa, este foarte posibil ca BNR sa nu se mai <<opuna>> tendintei principale a pietei (respectiv de depreciere usoara a leului), asumandu-si insa in continuare rolul de a netezi fluctuatiile si de a permite o evolutie lina ; in caz contrar, cresterile bruste ar putea crea panica in pietele financiare, iar tendinta de depreciere a leului s-ar putea autoalimenta, conducand la o scadere nejustificata a monedei nationale”, a aratat Claudiu Cazacu.
Comunicat de presa
http://www.banknews.ro/stire/57648_analiza_xtb_leul_iese_din_zona_periculoasa.html